Selly, nepotul lui Bogdan de la Ploiești: „Asta o spunem în premieră”

Autorul articolului: Andreea Cercel |
Data publicării:
| Categorie: Social

Bogdan de la Ploiești a scos la iveală mai multe detalii neștiute din viața sa, în cadrul unui podcast.

Bogdan de la Ploiești a fost invitat în podcastul de pe Youtube realizat de Gojire, unde a scos la iveală mai multe detalii neștiute din viața sa personală. Una dintre informațiile care a acaparat imediat publicul, a fost cea în care manelistul a spus faptul că între el și celebrul vlogger Selly există o legătură de rudenie. Așadar, se pare că cel din urmă este nepotul lui Bogdan de la Ploiești, însă aceștia nu și-au vorbit o perioadă din cauza presiunilor pe care le puneau familiile acestora, într-un moment de conflict.

"Selly e nepotul meu. Nu știai? Asta o spunem în premieră. Eu am stat de mult cu cineva la Craiova și este nepotul meu. E nepotul meu, noi nu am vorbit o perioadă, din cauza contextului familiar, doar că viața ne-a adus împreună, avem câteva proiecte importante, facem și filme împreună, e un băiat de nota zece. Oricând ai nevoie de unchiul tău, sunt acolo.", a dezvăluit Bogdan de la Ploiești, în cadrul podcastului realizat de Gojira.

Cum s-a apucat Bogdan de la Ploiești de cântat

De asemenea, artistul a vorbit și despre perioada copilăriei, care a fost una foarte fericită, susține el, care pe atunci nu avea acces la telefoane sau tablete. Din această cauză, manelistul trebuia să-și petreacă cât mai mult timp afară, cu prietenii săi, unde și-a descoperit și pasiunea și talentul pentru muzică. De aici, până la o carieră de succes, a mai fost doar un pas. 

„Ieșeam afară, nu aveam telefoane, mâncam parizer pe pâine, furam liliac și îl vindeam, stăteam doar pe afară cu țiganii mei. În fiecare zi eram la fotbal. Am prins generația aia când stăteam doar pe afară. Seara, cântam, băteam în mașină. Ei toți îmi ziceau că am voce și să cânt. M-am dus la tata și i-am spus că vreau să-mi facă piesă. M-a dus, mi-a făcut piesă, era greu atunci, vorbim de 10 ani. Acum, nu este ok ce se întâmplă. Sunt într-un gen muzical foarte afectat, din cauza faptului că suntem toți băgați într-o oală. Sunt prea mulți maneliști, o încearcă toată lumea. Eu nu sunt una dintre cele mai bune voci, dar cred că face diferența modul în care îmi fac treaba. Țin mult la imaginea mea și la imaginea echipei mele.”, a continuat el. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel