Se ridică restricţiile de circulaţie pe Podul de la Cernavodă

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Veste bună pentru cei care merg spre litoral.

Marţi, 07.06.2022, începând cu ora 14:00, vor fi ridicate integral restricţiile de circulaţie pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, între km 155+415 - km 161+479.

Astfel, pe întreaga perioadă a sezonului estival, se va circula pe ambele căi de rulare.

În toamnă, după încheierea sezonului estival, va continua următoarea etapă a lucrărilor de reabilitare a podului.

Ne cerem scuze participanţilor la trafic pentru disconfortul creat pe fondul execuţiei lucrărilor de reabilitare a podului, dar acestea nu pot fi realizate decât prin închiderea parţială a circulaţiei, conducătorii auto având la dispoziţie alternative de deplasare pe rutele vechi.

Reamintim conducătorilor auto că viteza legală pe pod este de 80 de km/h.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi, pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar şi pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel