Val de controale în cluburile arhi-pline! Patronii s-au trezit cu inspectorii la ușă. Mai multe localuri au fost închise pentru două luni, alții s-au ales cu amenzi

Irina Constantin |
Data publicării:
| Categorie: Economie
foto ilustrativ pexels
foto ilustrativ pexels

Mai multe cluburi au fost deja închise în București și-n Iași. 

Trei cluburi din Iaşi şi unul din Bucureşti au fost închise temporar şi amendate, pentru că aveau în interior mai multe persoane decât le permiteau autorizaţiile de securitate la incendiu. Inspectorii IGSU au făcut controale neanunţate în acest weekend în 40 de spaţii de evenimente din Bucureşti şi judeţele Cluj şi Iaşi, pentru a verifica dacă acestea respectă cerinţele legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, în principal numărul maxim de participanţi şi căile accesibile de ieşire în caz de urgenţă, a explicat şeful DSU, Raed Arafat.

”Am solicitat colegilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să organizeze ample acţiuni de verificare în ce priveşte zonele cu aglomerări mari de persoane, cum ar fi discoteci, cluburi, săli de evenimente. Am urmărit două aspecte principale, fără să ne limităm la ele, primul fiind excederea numărului persoanelor aflate în interior, comparativ cu numărul permis în documentele amplasamentului, iar al doilea fiind accesibilitatea neîngrădită la ieşirile de urgenţă” a declarat Raed Arafat, conform Rador. 

Cele patru firme la care s-au găsit nereguli au fost amendate cu câte 100.000 de lei, iar activitatea le-a fost suspendată pentru două luni, timp în care trebuie să remedieze problemele. 

Adjunctul inspectorului general al IGSU, generalul de brigadă Gabriel Duduc, a spus că respectivele controale au fost inopinate şi coordonate la nivel naţional.

”Au fost controlate 40 de obiective. În urma acţiunii, la 4 dintre aceste obiective, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu prin depăşirea numărului de utilizatori, a fost aplicată amendă în valoare de 100.000 de lei ca sancţiune principală şi sancţiunea complementară de oprire a funcţionării pentru o perioadă de 60 de zile. Cele patru obiective funcţionează trei în municipiu Iaşi şi unul în Bucureşti” a declarat Gabriel Duduc. 

Alte 24 de amenzi, în valoare de circa 540 de mii de lei, dar şi 22 de avertismente au fost aplicate în cadrul verificărilor. Astfel de controale vor continua şi nu doar în municipiile reşedinţă de judeţ, ci şi în localităţi mai mici, mai arată sursa citată. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel