Se deschide drumul de biciclete de la Lacul Morii

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri

Drumul de biciclete de la Lacul Morii va fi inaugurat duminică, de Ziua Mondială a Mediului.

Promenada Lacul Morii s-a bucurat de un succes neaşteptat miercuri, 1 iunie, la inaugurare. Aproximativ 10.000 de oameni au ieşit să se plimbe pe dig şi să vadă cel mai frumos apus din Bucureşti. Duminică, 5 iunie, vine rândul drumului pentru biciclete de pe marginea digului să fie în centrul atenţiei.

Drumul pentru biciclete va fi testat oficial chiar de Ziua Mondială a Mediului, printr-un tur ghidat pe două roţi, organizat de Asociaţia Mai Mult Verde. Zeci de biciclişti îşi dau întâlnire, de la ora 9.30, pe Insula Lacul Morii. De acolo, la ora 10.30, se va pleca în jurul lacului, pe drumul proaspăt amenajat.


Primarul Ciprian Ciucu va pedala alături de bucureşteni



Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, va pedala alături de bucureştenii iubitori de mişcare în aer liber şi va discuta cu ei despre soluţii pentru un oraş prietenos cu mediul înconjurător. Asta deoarece, pe parcursul turului cu bicicletele, vor fi trei opriri tematice:

- Primul popas va fi făcut la Giuleşti Sârbi, în dreptul zonei naturale de 200 de hectare. Aici se va vorbi despre promovarea zonelor naturale ca spaţii alternative de agrement pentru locuitorii Capitalei;

- Al doilea popas va fi pe Aleea Lacul Morii, unde reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor vor discuta despre concursul internaţional de soluţii pentru valorificarea zonei extinse a Lacului Morii;

- Ultima oprire va fi între Barajul Ciurel şi zona Insulei Lacul Morii. Primarul Ciprian Ciucu va vorbi aici despre faza întâi a proiectului de regenerare urbanistică a zonei Lacului Morii - Crângaşi - Giuleşti, pentru promenadă şi activităţi sportive.
Drumul pentru biciclete are 2,3 km

Drumul amenajat pentru biciclete are o lungime de 2,3 kilometri şi o lăţime ce variază între 2 şi 6 metri. Porneşte de la Barajul Ciurel până la insula Lacul Morii. Prima parte a suprafeţei de rulare este din asfalt, o altă parte din marnă (de la Calea Crângaşi până la insulă). Marna este un material 100% natural, din piatră de calcar. S-a ales această soluţie pentru că nu se poate betona sau asfalta spaţiul verde.

Pentru a se evita accidentele, bicicliştii nu au acces pe promenada Lacul Morii.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel