Schimbările bruşte de temperatură aduc cu ele probleme de sănătate. Ce recomandă medicii

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri

Meteorologii au anunțat că săptămâna viitoare temperaturile vor urma până șa 29 de grade Celsius după ce în această săptămână a fost destul de frig în majoritatea regiunilor țării.

Schimbările bruşte de temperatură aduc cu ele o mulţime de infecţii respiratorii, care pot duce şi la alte complicaţii. Numărul celor care se prezintă la spital din cauza acestor afecţiuni a crescut simţitor în ultima perioadă, mai ales în rândul copiilor. Medicii recomandă în continuare vaccinarea, care este cea mai sigură metodă de prevenire, în special a complicaţiilor.

Cei mai afectaţi sunt copii mici, dar şi persoanele vârstnice, după cum spune Sabina Suhan, medic specialist în boli infecţioase, specialistul explicând că: ”Întâlnim aceste viroze la toate categoriile de vârstă, dar cei mai afectaţi rămân copiii foarte mici şi vârstnicii cu multe alte probleme de sănătate. Pacienţii sunt îndrumaţi către medicul de familie. Dacă simptomatologia se agravează după două-trei zile de tratament simptomatic, atunci se face recomandarea ca aceştia să se prezintă la medic sau la spital”.

În cazul copiilor, cele mai multe cazuri sunt bronşiolitele provocate de virusul respirator sinciţial iar simptomele sunt tuse foarte frecventă, febră şi stare generală alterată.

Medicii spun că metoda cea mai eficientă de prevenire a îmbolnăvirilor este imunizarea iar Sabina Suhan a vorbit despre vaccinuri: ”Aici putem vorbi de vaccinuri antigripale pentru populaţia generală, atât copii, cât şi adulţi. Un alt exemplu este vaccinul împotriva virusului respirator sinciţial la copii”.

Medicii recomandă evitarea aglomeraţiei, respectarea regulilor de igienă, dar şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel