Descoperire remarcabilă făcută la Luxor de către cercetătorii francezi.
Un grup de arheologi francezi au făcut o descoperire impresionantă în timpul unei cercetări arheologice care a avut loc în orașul Luxor. Este vorba despre un sarcofag reînhumat care datează din perioada Regatului Mijlociu Egiptean. Această descoperire vine după cele din în 2018 și 2019, când au fost descoperite alte sarcofage în același sit, a anunțat duminică un membru al acestei misiuni arheologice, citat de AFP.
Descoperirea a fost realizată pe 16 decembrie la finalul unei misiuni ce a durat două luni, a precizat Frederic Colin, directorul Institutului de Egiptologie din cadrul Universității din Strasbourg și care a participat la misiune, confirmând o informație apărută inițial în cotidianul regional Les Dernieres Nouvelles d'Alsace.
Campania de săpături a fost organizată în comun de membri ai Universității din Strasbourg și ai Institutului Francez de Arheologie Orientală (IFAO).
Frederic Colin, specialist în egiptologie, consideră că această descoperire este ”remarcabilă” din mai multe puncte de vedere.
Ea aduce ”lumină” asupra ”unei întrebări antropologice importante”, și anume ”cum se comportau vechii egipteni față de trupurile mumificate și mormintele strămoșilor lor atunci când descopereau sicrie antice și trebuiau să le exproprieze din locul lor de veci cu ocazia unor lucrări publice majore”, a explicat expertul francez.
În cazul sarcofagului recent descoperit, este vorba într-adevăr despre o reînhumare.
Descoperirile, făcute în 2018 și 2019 la Luxor, a cinci sarcofage din Noul Regat Egiptean (secolul al XIV-lea î.Hr. - secolul al IX-lea î.Hr.), reprezentau și ele tot reînhumări.
Această nouă misiune a fost efectuată pentru a ”înțelege mai bine natura și amploarea descoperirilor făcute în 2018 și 2019, investigând dacă cele cinci sarcofage au constituit un mormânt izolat sau o parte a unui set mai mare și mai sistematic de reînhumări”, a adăugat Frederic Colin.
Un ansamblu de straturi de pământ acumulate de-a lungul a peste 3.000 de ani (o stratigrafie) și cu adâncimea de peste opt metri a fost astfel excavat ”în cursul a trei campanii de săpături”, pe parcursul a șase luni.
”Iar începutul răspunsului a apărut în ultima zi de excavare a celei de-a treia campanii”, odată cu această descoperire.
Cercetătorii ”au zgâriat doar suprafața stratului în care se afla sicriul, iar săpăturile vor fi reluate de îndată ce va începe următoarea campanie, în octombrie 2025”, a declarat profesorul Colin.
În ceea ce privește sicriul din Regatul Mijlociu Egiptean (sfârșitul secolului al XXI-lea î.Hr. - sfârșitul secolului al XVIII-lea î.Hr.), acesta este ”protejat într-un cufăr de lemn construit la comandă”.
Conținutul său va fi studiat în 2025 ”în colaborare cu arheoantropologi (arheologi specializați în excavarea corpurilor umane - n.red.), prin modelarea în 3D a fiecărei etape a cercetării, așa cum procedează echipa franceză, în mod sistematic, încă din 2018”, a dezvăluit Frederic Colin, notează Agerpres.