Restricțiile generate de COVID-19 revin în Franța. Măștile, din nou în zonele aglomerate

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
foto pexels
foto pexels

Francezii se întorc la restricțiile COVID-19. 

Francezii ar trebui să înceapă din nou să poarte măști în zonele aglomerate, în special în transportul public, în condițiile în care țara trebuie să facă față unui nou val de infecții cu COVID-19, alimentat de noi variante ale bolii, a declarat luni ministrul Sănătății, Brigitte Bourguignon, conform Mediafax. 

”Nu spun că ar trebui să fie obligatoriu, dar îi rog pe francezi să își pună masca în mijloacele de transport în comun", a declarat ea pentru RTL, conform Reuters, adăugând că este o "datorie cetățenească" să facă acest lucru.

Măștile ar trebui purtate din nou și în alte zone închise, cum ar fi locurile de muncă sau magazinele.

Peste 17.000 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore

Franța a raportat 17.601 noi infecții cu coronavirus în ultimele 24 de ore, cea mai mare cifră pentru o zi de luni din 18 aprilie.

În urmă cu 5 zile, șeful vaccinării din Franța, Alain Fischer, a confirmat că țara se află în mijlocul unui nou val de COVID-19, la fel ca și alte țări europene, adăugând atunci că este în favoarea reintroducerii obligativității purtării măștilor de protecție în transportul public.

Noile infecții au crescut constant de la sfârșitul lunii mai în Franța, media pe 7 zile a cazurilor noi zilnice crescând de 4 ori față de luna mai. Cu toate acestea, numărul noilor contaminări este de 5 ori mai mic decât cel înregistrat la începutul anului, de 366.179 de cazuri.

Numărul de persoane spitalizate pentru această boală a scăzut la 18 iunie la cel mai scăzut nivel din ultimele șase luni, de 13.876, dar de atunci a crescut cu 1.223, ajungând la 15.099, un maxim al ultimelor patru săptămâni.

Marți, numărul deceselor COVID din Franța a crescut cu 48 în 24 de ore, ajungând la 149.406.

Situație similară în Germania

Reintroducerea utilizării măștilor în interior, în Germania, ar intra în vigoare de la toamnă fiind valabilă din luna octombrie până la Paște și ar urma să acopere transportul în comun, instituțiile medicale, casele de bătrâni, comerțul cu amănuntul și alimentația publică.

Germania ar avea în vedere reintroducerea utilizării măștilor în interior. Acest lucru a fost dezvăluit de zvonurile scurse de ziarul german Welt citat de Europa Today.

Potrivit ziarului, obligația ar urma să intre în vigoare în octombrie până la Paște și ar viza transportul în comun, instituțiile medicale, casele de bătrâni, dar și comerțul cu amănuntul și alimentația publică.  Obligativitatea purtării măștii în școli este încă în discuție.

Având în vedere creșterea numărului de infecții cu coronavirus, ministrul federal german al Sănătății Karl Lauterbach a îndemnat populația să nu intre în panică. 

Simptomele variantelor Omicron sunt în mare parte ușoare, iar rata de vaccinare este ridicată. În cadrul întâlnirii cu jurnaliştii, ministrul a anunţat un plan de pregătire a ţării pentru toamnă.

Institutul German de Sănătate Publică a recomandat, pe lângă reutilizarea măștii în interior, și o nouă vaccinare a grupurilor cu risc ridicat. Acest lucru nu previne infecția, dar previne formele grave cu risc fatal.

În urma acestor indicații, Lauterbach a prezentat un ”plan în șapte puncte” pentru toamnă, în care a anunțat o nouă campanie de vaccinare cu vaccinuri care ar trebui adaptate noilor variante.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel