Rabla pentru electrocasnice continuă. Ministrul mediului anunță trei programe noi

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Economie

Programul Rabla pentru electrocasnice va continua în acest an și de sărbători, a anunțat joi ministrul Mediului Tánczos Barna.

Ministrul a anunțat că, până la sfârșitul acestui an, vor mai fi lansate trei programe de finanțare privind stațiile de încărcare, panourile fotovoltaice și pistele de biciclete.

„Programul continuă anul acessta cu o sesiune de sărbători în decembrie. Din fondul rămas la dispoziție de 34 de milioane de lei vom finanța o nouă sesiune, în aceleași condiții”, a spus ministrul.

Înscrierile ar putea începe în ultima săptămână din noiembrie iar în decembrie voucherele pot fi valorificate în magazine.

Ministrul spune că vor fi modificate criteriile de eficiență energetică în cazul televizoarelor, pentru că acestea au fost ridicate şi au fost puţine modele care să se încadreze.

Echipamentele incluse în program și voucherele aferente fiecărui echipament sunt:

-400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasă energetică C;

-400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;

-400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;

-400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;

-400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G;

-400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;

-200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

-500 de lei pentru laptopuri;

-300 de lei pentru tablete.

Stații de încărcare, panouri fotovoltaice, piste de biciclete

De asemenea, până la sfârșitul acestui an, vor mai fi lansate alte trei programe de finanțare: unul pentru instalarea de staţii de încărcare pentru maşinile electrice în localități, altul care prevede instalarea de panouri fotovoltaice pentru locuințe unifamiliale şi un program dedicat construcției pistelor de biciclete.

"Anul acesta, în câteva zile, vom mai lansa noul program de staţii de încărcare a maşinilor electrice pentru instituţiile publice. Vom finanţa peste 2.300 de astfel de staţii şi anul viitor acestea vor fi completate, prin Ministerul Dezvoltării, cu lansarea programului pentru 15.000 de staţii, prin PNRR. În decembrie vor mai fi lansate două programe. La programul de fotovoltaice pentru persoane fizice vom păstra acelaşi sistem de depuneri de proiecte prin instalatori, prin firme specializate care iniţial se înregistrează în sistem. De asemenea, vom lansa un program pentru piste de biciclete pe structura ghidului care a mai fost lansat în trecut", a susţinut acesta.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel