R.Kelly condamnat la 30 de ani de închisoare pentru agresiune sexuală. Este vorba de ”decenii de infracţiuni”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

R.Kelly a fost condamnat de o instanţă americană la 30 de ani de închisoare într-un penitenciar federal. 

În septembrie, un juriu din New York l-a condamnat pe artistul R&B în vârstă de 55 de ani pentru infracțiuni de șantaj și trafic sexual.

În cadrul unor proceduri juridice la tribunalul federal din Brooklyn, procurorii au declarat că R. Kelly, în vârstă de 55 de ani, şi-a folosit timp de peste 25 de ani statutul de vedetă pentru a atrage femei şi fete minore pentru sex, demonstrând o "desconsiderare crudă" faţă de victimele sale şi fără a da dovadă de remuşcare.

"Deceniile de infracţiuni ale inculpatului, par într-adevăr să fi fost alimentate de narcisism şi de credinţa că prin talentul său muzical era absolvit de orice necesitate de a-şi conforma comportamentul - indiferent cât de prădător, dăunător, umilitor sau abuziv era pentru alţii - restricţiilor impuse de lege", au declarat procurorii.

Născut în Chicago, R. Kelly al cărui nume real este Robert Sylvester Kelly a fost, de asemenea, amendat cu 100.000 de dolari.

În prezent, el se confruntă cu acuzații penale separate în alte trei cazuri.

S-a constatat că R. Kelly, cunoscut pentru melodii de succes precum I Believe I Can Fly și Ignition, s-a folosit de statutul său de celebritate și de sfera sa de influență pentru a abuza sexual femei și copii timp de două decenii, scrie MEdiafax.

Şi-ar fi forţat victimele să facă lucruri de nedescris

La pronunțarea sentinței de miercuri, judecătorul districtual american Ann Donnelly a declarat că artistul a folosit sexul ca pe o armă, forțându-și victimele să facă lucruri de nedescris și lăsându-le cu boli incurabile.

Jurații de la procesul de șase săptămâni al lui Kelly din Brooklyn au auzit cum acesta a traficat femei între diferite state americane, ajutat de impresari, agenți de securitate și alți membri ai anturajului său.

De asemenea, instanța a auzit cum R. Kelly a obținut ilegal documente pentru a se căsători cu cântăreața Aaliyah când aceasta avea 15 ani, în 1994, cu șapte ani înainte să moară într-un accident de avion.

Revista Vibe a descoperit mai târziu că Aaliyah a mințit cu privire la vârsta ei pe certificatul de nuntă. Certificatul menționa vârsta lui Aaliyah ca fiind de 18 ani. Căsătoria a fost anulată în februarie 1995.

Un fost manager de turneu pentru Kelly a mărturisit la procesul său că a mituit un lucrător guvernamental în 1994 pentru a obține un act de identitate fals pentru Aaliyah - astfel încât cântăreții să se poată căsători.

Procurorii federali au recomandat ca R. Kelly să fie condamnat la mai mult de 25 de ani de închisoare, având în vedere gravitatea infracțiunilor sale și „necesitatea de a proteja publicul de alte infracțiuni”, însă avocații lui au cerut o pedeapsă de 10 ani, minimul obligatoriu pentru condamnarea sa, sau mai puțin.

Aceștia l-au prezentat pe R. Kelly ca fiind o persoană care a crescut în sărăcie într-o gospodărie plină de violență domestică și care a suferit abuzuri sexuale de la o vârstă fragedă.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel