Priyanka Chopa şi Nick Jonas au devenit părinţi cu ajutorul unei mame surogat

radiodcnews Team | Dată: 22 ian 2022, 13:57 | Categorie: Lifestyle

Actriţa indiană Priyanka Chopra şi soţul ei, cântăreţul american Nick Jonas, au anunţat printr-o postare pe Instagram că au devenit părinţi cu ajutorul unei mame surogat, relatează dpa.

Cei doi s-au căsătorit în India în decembrie 2018, cu această ocazie fiind organizate două ceremonii: una creştină şi, în ziua următoare, o ceremonie tradiţională hindusă, scrie Agerpres. 

Cuplul a anunţat naşterea primului lor copil prin intermediul unui mesaj în mediul online. "Suntem încântaţi să confirmăm că am devenit părinţi cu ajutorul unei mame surogat. Vă rugăm să ne respectaţi intimitatea în timpul acestei perioade speciale în care ne vom concentra asupra familiei noastre. Vă mulţumim foarte mult", au scris Priyanka Chopra, în vârstă de 39 de ani, şi Nick Jonas, în vârstă de 29 de ani.

Numeroase celebrităţi au adresat mesaje de felicitare cuplului, între care cântăreţul Joe Jonas şi actriţa Karen Gillan.

"Este o mare dorinţă a noastră”



Priyanka Chopra, care a câştigat concursul Miss World în 2000, a declarat recent într-un interviu pentru publicaţia Vanity Fair că îşi doreşte un copil cu Nick Jonas. "Este o mare dorinţă a noastră pentru viitor. Cu voia lui Dumnezeu, când se întâmplă, se întâmplă", a spus actriţa indiană.

Actriţă de mare succes atât la Bollywood cât şi la Hollywood, Priyanka Chopra a fost numită ambasador al schimbării pozitive de către British Fashion Council în 2020, iar anul trecut şi-a lansat o carte de memorii "Unfinished".

În timpul lockdown-ului impus din cauza pandemiei de COVID-19, perechea s-a mutat în noua lor casă din Los Angeles, împreună cu cei trei câini ai lor - Diana, Gina şi Panda.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite