Primul loc de muncă al Ralucăi Bădulescu: Am predat trei luni la Mihai Viteazul. ”Nu era de mine”

Autorul articolului: Andreea Cercel |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social
Sursa foto: Raluca Bădulescu, Instagram
Sursa foto: Raluca Bădulescu, Instagram

Raluca Bădulescu a dezvăluit care a fost primul ei job.

Raluca Bădulescu a cucerit micile ecrane, în urma apariției la emisiunea Bravo, ai stil!, unde este deja jurată de câteva sezoane. Chiar dacă acum nu s-ar mai vedea făcând altceva, decât televiziune, vedeta a dezvăluit recent și care a fost primul ei job. Acesta nu are deloc legătură cu actuala meserie a Ralucăi Bădulescu, ba chiar puțină lume s-ar fi gândit că aceasta ar fi făcut așa ceva. Vedeta nu a rezistat însă decât câteva luni în acel domeniu.

”Primul job a fost de profesoară de limba romana, trei luni de zile la liceul Mihai Viteazul. Nu era de mine. A fost mișto, m-am distrat. Abia terminasem, aveam 24 de ani. Eram apropiați de vârsta cu cei de la liceu. Îmi plăcea, dar una e să râzi și să te distrezi și alta e ca elevii să învețe. Înțelegeam că lipsesc de la ore. Eu eram profesoară de română și de engleză. Îi înțelegeam că n-au făcut rezumat, eram mai mult prietena lor și nu mergea așa. Am prins un 1 Martie și am fost la niște petreceri. Însă am prins alături de ei o petrecere. Era suficient să spună că lipsesc”, a povestit Raluca Bădulescu, în cadrul emisiunii Fiță cu Adiță, potrivit ego.ro

Raluca Bădulescu divorțează de soțul ei, după 13 ani de căsnicie

Vestea că Raluca Bădulescu divorțează de soțul ei după atât de mulți ani de relație, a uimit o țară întreagă. Chiar dacă și-au spus oficial adio, vedeta de la Kanal D mărturisește faptul că, în continuare, are sentimente foarte mari pentru cel care i-a fost jumătatea pentru așa mult timp. De asemenea, aceasta spune că va rămâne cu Florin în cele mai bune relații de prietenie,.

„După o îndelungată reflecție, Florin și cu mine am decis să începem un nou capitol în viață noastră, separați, dar conectați pentru totdeauna. Ne-am fost alături unul altuia ani de zile, la bine și la greu ani de zile, suntem recunoscători pentru toate momentele de împlinire pe care le-am trăit împreună, însă, uneori, viața te duce pe drumuri diferite. Sentimentul de prietenie și grijă al unuia față de celălalt ne va lega în continuare”, a declarat Raluca Bădulescu, potrivit sursei citate.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel