Primul caz de infectare cu varianta Omicron, detectat în China

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Autoritățile din China au anunțat primul caz de infectare cu varianta Omicron. 

China a informat luni despre prima contagiere pe teritoriul său cu varianta Omicron a noului coronavirus în oraşul Tianjin, potrivit postului de televiziune CGTN, citat de EFE, scrie Agerpres. 

Potrivit sursei citate, este vorba despre o persoană care s-a întors din străinătate, fără a se preciza despre ce ţară este vorba.

La sfârşitul lunii noiembrie, experţii chinezi au admis că noua variantă Omicron ar putea ajunge în ţară, însă şi-au exprimat încrederea în strategiile foarte stricte adoptate de autorităţi pentru a evita transmiterea.

Infecţia a fost descoperită la un călător



Infecţia a fost descoperită la un călător care a sosit în oraş din străinătate pe 9 decembrie, a scris ziarul, adăugând că pacientul este în prezent tratat, în regim de izolare, într-un spital din oraşul Tianjin, aflat la 111 km distanţă de capitala Beijing.

Potrivit CGTN, nu s-au aflat detalii despre naţionalitatea sau istoricul de călătorie a celui infectat, un pacient asimptomatic plasat în carantină la sosirea sa în China.

China, care menţine în vigoare o politică de toleranţă zero împotriva noului coronavirus, aplică din martie 2020 controale foarte stricte la frontierele sale care includ nerezidenţilor o carantină obligatorie de cel puţin 14 zile la hotel pe cheltuiala persoanei respective.

Mici focare de coronavirus



Cu toate acestea, ţara nu a putut evita izbucnirea de mici focare în mod periodic. Ultima a fost raportată în provincia Zhejiang (estul ţării), care luni a înregistrat 74 noi contagieri prin transmitere locală.

În prezent, numărul persoanelor contagiate cu COVID-19 în China continentală este de 1.381, dintre care 27 în stare gravă.

De la începerea pandemiei, ţara a înregistrat în total 99.780 de cazuri şi 4.636 de decese asociate COVID-19. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel