Preşedinta Ungariei îi cere Papei Francisc să iniţieze un dialog pentru pace în Ucraina

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Papa Francisc și Katalin Novak
Papa Francisc și Katalin Novak

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, i-a cerut vineri Papei Francisc, aflat în vizită la Budapesta, să lanseze un dialog între Ucraina şi Rusia care să pună capăt războiului între aceste două ţări, transmite agenţia EFE.

"Sfinte Părinte! Cetăţenii ungari, la fel ca milioane de oameni din întreaga lume, văd în dumneavoastră un om al păcii. De la care sperăm să vorbească la Kiev şi Moscova, la Washington, Bruxelles, Budapesta şi tuturor celor fără care nu poate fi pace", a îndemnat preşedinta ungară, la puţin timp după ce suveranul pontif a sosit la Budapesta, unde a început o vizită de trei zile în Ungaria.

În discursul său susţinut la sosire, Papa Francisc a deplâns faptul că Europa asistă în prezent la declinul visului de pace, în timp ce triumfă "soliştii războiului". "În această etapă istorică, pericolele sunt numeroase. Dar, mă întreb, gândindu-mă de asemenea la martirizata Ucraină, unde sunt eforturile creatoare de pace?", a spus suveranul pontif.

În acest prim discurs al său în capitala ungară, rostit după ce s-a întâlnit cu preşedinta Katalin Novak şi cu premierul Viktor Orban, Papa Francisc a formulat mai multe critici şi apeluri la adresa Europei, despre care a spus că pare să-şi fi pierdut misiunea paşnică aflată la originea sa, făcând referire la comunitatea europeană creată în perioada postbelică, Uniunea Europeană din ziua de azi.

"În perioada postbelică Europa a reprezentat, împreună cu Naţiunile Unite, marea speranţă cu obiectivul comun ca o legătură mai strânsă între naţiuni să prevină conflicte viitoare. Cu toate acestea, în lumea în care trăim, pasiunea pentru politica comunitară şi pentru multilateralism pare o frumoasă amintire a trecutului, pare că asistăm la un trist declin al visului inimos al păcii, în timp ce soliştii războiului se impun", şi-a exprimat regretul suveranul pontif în acest discurs susţinut într-o veche mănăstire care acum este sediu al guvernului ungar.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel