Premieră în Japonia. Femeile au participat pentru prima dată la un festival vechi de peste 1200 de ani

Autorul articolului: Cristian Cîșleanu |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Află mai multe despre premiera care a avut loc în cadrul unui festival din Japonia.

Femeile s-au alăturat oficial, joi, la aşa-numitul ”Festival al golului”, într-un altar din centrul Japoniei, pentru prima dată în istoria de 1250 de ani a evenimentului, îmbrăcând haine mov şi scandând entuziasmate în timp ce purtau un trunchi mare de bambus ca ofrandă, relatează Reuters.

Şapte grupuri de femei au luat parte la ritualul despre care se spune că alungă spiritele rele şi în care participanţii se roagă pentru fericire. În pofida numelui său, cei care participă nu sunt goi.

Multe femei purtau ”Happi Coats” (haine care ajung până la şolduri) şi pantaloni scurţi care sunt purtaţi în mod obişnuit la festivalurile japoneze, deşi bărbaţii purtau pur şi simplu pantofi asemănători cu cei purtaţi de luptătorii de sumo.

Participarea femeilor nu a fost interzisă

”Am auzit că femeile pot participa, aşa că am vrut cu adevărat să particip pentru a contribui la aducerea entuziasmului în acest oraş şi festival”, a declarat Emi Tachibana, funcţionar public în vârstă de 59 de ani, unul dintre participanţi.

Naruhito Tsunoda, un preot de la altar, a spus că nu a fost niciodată interzisă participarea femeilor, iar unele au făcut chiar mici ofrande ca persoane fizice înainte.

”Cred că cel mai important lucru este să existe un festival distractiv pentru toată lumea. Cred că şi Dumnezeu ar fi cel mai fericit cu aceasta”, a spus el, conform Agerpres.

Guvernul japonez a declarat anul trecut că va face eforturi pentru a îmbunătăţi participarea femeilor în societate, după ce un raport anual a arătat că ţara se străduieşte să reducă diferenţa de gen. Raportul Forumului Economic Mondial care măsoară paritatea de gen a clasat Japonia pe locul 125 din 146 de ţări în 2023, în scădere de la locul 116 în 2022.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel