Piperea: Contestați facturile mari la ANPC sau în justiție, nu așteptați ca statul să vă rezolve problemele

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social

Consumatorii care consideră că facturile la electricitate şi gaze sunt prea mari ar trebui să le conteste la ANPC, la Consiliul Concurenţei sau în instanţă, nu să aştepte ca statul să le rezolve problema, a afirmat, miercuri, Gheorghe Piperea, preşedintele Asociaţiei Parakletos privind protecţia consumatorilor, într-o conferinţă de presă.

"Faceţi plângeri, cât mai multe posibil, la ANPC şi la Consiliul Concurenţei, pentru că ceea ce se întâmplă sunt practici anticoncurenţiale, monopoliste, vi se impun nişte preţuri excesive, care vă ruinează. Acest lucru este un fapt anticoncurenţial, conform legislaţiei în materie de concurenţă. Nu vă răspunde ANPC în timp util, nu vă răspunde Consiliul Concurenţei, bombardaţi-i cu zeci de mii de astfel de petiţii şi la un moment dat cineva în Parlament va sesiza acest lucru şi va lua măsuri, va putea spre exemplu să decidă demiterea întregului Consiliu al Concurenţei pentru inacţiune. Pentru că, dacă e vorba de o masă mare de oameni nemulţumită, nu ai cum să ignori acest lucru. Şi factorul politic, dacă va vedea că este un fluviu de astfel de reclamaţii, va sesiza în sfârşit că este o problemă şi că se poate reglementa situaţia în baza legii actuale", a spus Piperea.



Compensarea facturilor la energie şi gaze este nesemnificativă

ANRE cotrolează furnizorii de gaze și electricitate. Recomandări pentru clienți

"Aceasta este soluţia la care trebuie să apelaţi, nu ceea ce spune ministrul Energiei, nu să refuzaţi pur şi simplu să plătiţi. Puteţi refuza să plătiţi, dar să obţineţi o astfel de îngheţare a facturilor, în baza unor acţiuni pe care să le faceţi în justiţie sau în faţa ANPC", a continuat Piperea.

El a dat exemplu de trei tipuri de clauze care pot fi considerate abuzive: actele adiţionale care intră automat în vigoare dacă utilizatorul nu trimite un răspuns, debranşarea în 30 de zile şi facturile de regularizare.

Piperea a povestit că personal a primit o factură de regularizare din 2018, a întrebat acum trei luni ce este cu ea şi nu a primit niciun răspuns până acum.

"Consumatorul este mult prea insignifiant pentru corporaţia respectivă pentru a fi luat în seamă. Doar atunci când acţionezi energic cu plângeri în justiţie şi la ANPC te bagă în seamă. Acţionaţi şi s-ar putea să aveţi o şansă să rezolvaţi problema, nu aşteptaţi ca statul să vă rezolve problema", a arătat reprezentantul asociaţiei privind protecţia consumatorilor.

TVA la utilităţi ar trebui să fie de zero până când trece pandemia, a mai spus el. 

Recomandările ANRE

Citește și: Virgil Popescu: Furnizorii care nu au emis facturile de energie în acord cu plafonarea şi compensarea vor fi obligaţi să o facă

Clienții finali care au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuție pentru clarificări, acesta având obligația transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real.

În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanței de judecată.

Recomandăm clienților finali de energie electrică/gaze naturale următoarele:

- să încheie o convenție de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale;

- să solicite citirea lunară a contorului;

- să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis

- să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul și să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a

- evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia;

- să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis;

- să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condițiilor contractuale, în special modificarea prețurilor/tarifelor. Dacă aceste modificări nu respectă condițiile prevăzute în contract (preț fix pe o anumită perioada de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanța de judecată.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel