Oficial UE cere implementarea PNRR: Când ai salarii mici, ai și pensii mici

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Social

Comisarul european pentru Muncă, Nicolas Schmit, a vorbit, într-un interviu pentru Agerpres, despre pensiile din România, apreciid că autoritățile țării noastre ar trebui să se uite mai puțin la ceea ce se va întâmpla peste 10-20 de ani, ci să implementeze PNRR-ul. Pe de altă parte, el nu crede în ideea unei sistem unic de pensii în UE. 

AGERPRES: Cum aţi descrie sistemul de pensii din România?
Nicolas Schmit: În mod normal, sistemul de pensii reflectă şi situaţia economică, nivelul salariilor. Atunci când ai salarii mici, ai şi pensii mici. Cred că acest lucru trebuie analizat în contextul mai larg al economiei şi în contextul mai larg al salariilor. Din ce ştiu eu, sunt pensii în România care sunt foarte mici şi care nu împiedică oamenii să fie în risc de sărăcie.

AGERPRES: Ce părere aveţi de procentul de 9,4% din PIB? Ar putea deveni mai flexibil?
Nicolas Schmit: Am avut foarte multe discuţii cu privire la acest subiect. Cred că ceea ce este important acum este să ne uităm mai puţin la ceea ce ar putea să se întâmple în următorii 10-20 de ani. Important acum este să implementăm Planul de Redresare şi Rezilienţă, pentru mine asta este extrem de important, pentru că asta permite economiei româneşti să fie întărită, să investească în diferite domenii, inclusiv în domenii sociale.

Pe termen mediu şi lung, desigur, trebuie să dai dovadă de o anumită flexibilitate, deci cred că asta este ceva cu care ne confruntăm tot timpul, flexibilitatea, în special dacă ai în vedere o perspectivă pe termen lung asupra situaţiei.

AGERPRES: În România, un pensionar obişnuit are probleme în a-şi plăti facturile, a-şi cumpăra de mâncare sau a se încălzi în timpul iernii. Îşi pun două pulovere sau două pături în timpul nopţii şi închid căldura. Acest lucru este normal?
Nicolas Schmit: Cu siguranţă nu este normal. Cred că unul din obiectivele politicilor noastre la nivel european şi una din ţintele noastre este să reducem sărăcia, pentru că situaţia pe care aţi descris-o nu este doar sărăcie energetică, pe care am discuta-o acum, dar şi sărăcie într-un sens mai larg.

Citește mai departe pe DCBusiness

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel