Octavia Geamănu a fost concediată de la Antene: „Am sperat că îmi pot relua activitatea mea. Concedierea produsă azi...”

Autorul articolului: Andreea Cercel |
Data publicării:
| Categorie: Social
Sursa foto: Octavia Geamănu, Facebook
Sursa foto: Octavia Geamănu, Facebook

Octavia Geamănu a dezvăluit că a fost concediată de la Antena 1. 

Octavia Geamănu a făcut un anunț neașteptat pe rețelele de socializare. Jurnalista de la Antena 1 spune că a fost concediată de la trustul în care a muncit timp de 18 ani, la câteva luni după ce a fost îndepărtată abuziv din funcția de prezentatoare. Aceasta spune că nu se gândea niciodată să fie în această situație, însă viața este imprevizibilă.

”Pe vremuri, când vedeam cum își iau “La revedere” unii dintre colegi, într-un firesc profesional devenit obișnuință, de la pupitrul Observatorului, predând ștafeta celui care urma, anunțându-și fiecare planurile, nu mă gândeam la cum voi face eu, dar nici că voi fi în situația asta.

Cert e că s-a încheiat hărțuirea, coșmarul ultimelor 9 luni din viață mea, timp în care am sperat că îmi pot relua activitatea mea, că oamenii vor fi mai buni. Cum s-ar zice, sunt liberă de contract. Și chiar așa mă simt, liberă. Mare lucru. Mă mai întreabă lumea: “Și ce-ai învățat din asta?”. Răspunsul e: nimic.

Aș face totul absolut la fel din prima până-n ultima zi din toți acești ani. Ar fi murit o parte din mine în fiecare zi să accept un abuz, ulterior mai multe, fără să lupt”, a scris Octavia Geamănu pe rețelele de socializare. 

„Procesele merg mai departe, pentru că eu am crezut de la început în dreptate”

Chiar dacă susține că a avut mereu o atitudine corectă la locul de muncă și a sărit întotdeauna în ajutorul tuturor celor care au avut nevoie, Octavia Geamănu spune că nu a primit același lucru și din partea angajatorului. Cu toate acestea, concedierea a venit, dar fără regrete, susține jurnalista care are credință și speranță că lucrurile se vor schimba în bine. Totuși, procesele nu se vor încheia, spune Octavia Geamănu, care-și dorește cu orice preț dreptatea. 

”Am fost impecabilă și nimeni nu a avut ce să-mi reproșeze. Deși concedierea produsă azi are motivație disciplinară în viziunea unora, momentul în care mi-a fost înmânată decizia a fost cireașa de pe tortul grețos, drept răsplată pentru fidelitate, dedicare, implicare, muncă, etc. Partea bună e că odată cu această concediere am ieșit din acest nod fără vreun regret, cu maximă încredere în Dumnezeu și în destin, în avocații mei și în instanța, desigur, că așa-i uneori în viață.

Procesele merg mai departe pentru că eu am crezut de la început în dreptate și asta cred și acum. Va țin la curent, pare interesant de urmărit “subiectul”.  Va mulțumesc din tot sufletul pentru că mi-ați fost alături în acești 18 ani minunați și mai ales în ultimele 9 luni. Va simt aproape. Ce voi face? Îmi concentrez energia exact în direcția în care știu că vreau să merg.

Partea bună e că mereu am știut ce vreau, așa cum mereu am știut ce nu vreau. Le mulțumesc enorm acelor colegi care mi-au fost aproape până în ultima zi petrecută în Antena și oamenilor care au crezut în mine in timpul acestei călătorii extraordinare”, a mai anunțat Octavia Geamănu pe conturile ei de socializare.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel