O enzimă ar putea fi cheia pentru a obține energie electrică din aer

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Economie
Mycobacterium smegmatis ar putea să ne salveze de criza energetică?
Mycobacterium smegmatis ar putea să ne salveze de criza energetică?

O echipă de cercetare condusă de Universitatea din Monash, Australia, a descoperit că o enzimă care utilizează cantităţi mici de hidrogen din atmosferă poate crea un curent electric, informează Xinhua.

Potrivit studiului, care a apărut miercuri în revista Nature, cercetătorii au extras enzima consumatoare de hidrogen, denumită Huc, dintr-o bacterie comună care se găseşte în sol, denumită Mycobacterium smegmatis.

Cercetătorii au descoperit că Huc are un important suprapotenţial electrochimic, care o face să fie adaptată în mod unic pentru oxidarea unor mici cantităţi de hidrogen, precum şi pentru donarea directă a electronilor rezultaţi cofactorului respirator menachinonă.

Rhys Grinter, unul dintre autorii principali ai studiului şi cercetător în cadrul Universităţii Monash, a precizat joi că enzima Huc este extraordinar de eficientă.

Spre deosebire de alte enzime cunoscute şi catalizatori chimici, consumă chiar şi hidrogen sub nivelurile atmosferice, mai puţin de 0.00005% din aerul pe care îl respirăm, a spus Rhys Grinter.

Deşi cercetarea se află încă într-un stadiu incipient, descoperirea enzimei Huc are un potenţial considerabil pentru dezvoltarea unor mici dispozitive alimentate cu aer, ca o alternativă la dispozitivele ce funcţionează pe baza energiei solare.

Rhys Grinter a mai spus că bacterii care produc enzime asemănătoare cu Huc sunt larg răspândite şi pot fi cultivate în cantităţi mari, ceea ce înseamnă că oamenii au acces la o sursă sustenabilă de enzime.

Cercetătorul a stabilit că intensificarea producţiei de enzime Huc va fi obiectivul cheie al unei viitoare cercetări. Odată ce producem Huc în cantităţi suficiente, există posibilităţi infinite pentru a fi utilizată la producerea energiei curate, a adăugat Rhys Grinter.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel