Noua melodie a lui Tarkan, HIT printre opozanţii lui Erdogan. Ascultă aici piesa FENOMEN: Geccek

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Atenţionare MAE! Risc ridicat de insecuritate în orașul Istanbul din Turcia
Atenţionare MAE! Risc ridicat de insecuritate în orașul Istanbul din Turcia

Noua melodie a lui Tarkan este tot mai populară printre opozanţii regimului lui Recep Tayyip Erdogan.

 În câteva ore, vineri, noua melodie a megastarului turc Tarkan, care promite sfârşitul "suferinţelor", a devenit un cântec de mobilizare distribuit pe larg de opozanţii regimului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, informează AFP.

Lansată joi seară la ora 21:00 (18:00 GMT) pe YouTube şi Twitter, piesa "Geccek" ("Va trece") a devenit virală pe Twitter, unde a fost vizualizată de peste opt milioane de ori, fiind frecvent însoţită de hashtagul #TarkanNuESingur.

În refren, chipeşul cântăreţ turc, faimos pentru hitul său din 1997 "Simarik", ne dă asigurări că "totul are un sfârşit" şi că "toată această suferinţă va trece şi ea".

Versurile piesei "Geccek" se fac ecoul crizei economice din ţară, cu o inflaţie de aproape 50%, şi lipsei de perspective a tinerilor: "Dacă mă întrebi, nici mie nu-mi merge foarte bine, nu mai am acelaşi optimism şi nu mă mai bucur prea mult de viaţă". "Dar va trece, va trece aşa cum a venit, iar speranţa va înflori din nou", continuă refrenul.

Numele omului-forte al Turciei, aflat la putere de 19 ani, nu este menţionat niciodată în cântec, şi nici funcţia acestuia. Devenit prim-ministru în 2003 şi apoi preşedinte în 2014, Erdogan se aşteaptă să fie reales în iunie 2023.

Într-un videoclip de prezentare a noului său hit pe YouTube, cântăreţul mărturiseşte că a vrut să scrie "un cântec care să ne facă pe toţi să ne simţim bine. Care să ne consoleze puţin, să ne înveselească şi să ne dea speranţă".

Piesa a fost rapid distribuită de liderii partidului de opoziţie CHP, inclusiv de purtătorul de cuvânt al acestuia, Faik Oztrak, şi de primarul oraşului Izmir, Tunc Soyer.

Lidera partidului de opoziţie naţionalist IYI, Meral Aksener, a redistribuit şi ea cântecul, alături de comentariul: "ce-i mai rău a trecut".

Cântăreţul în vârstă de 49 de ani, care s-a născut în Germania din părinţi turci şi a venit în Turcia la vârsta de 14 ani, este cunoscut în ultimul timp şi pentru acţiunile sale de protecţie a mediului.

VIDEO: 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel