Legătura dintre erupțiile vulcanice din trecut și cea mai mare extincție pe care a văzut-o vreodată omenirea tocmai a căpătat noi sensuri. Iată ce s-a descoperit!
O nouă analiză a izotopilor de mercur a oferit dovezi că în urmă cu un sfert de miliard de ani, locuri îndepărtate din emisfera sudică a Pământului au fost acoperite cu resturi provenite de la erupțiile vulcanice din Siberia, scrie phys.org. A urmat așa-numita Mare Extincție, oficial având numele de Permian-Triasic, unde cea mai mare parte a vieții de pe Pământ și-a găsit sfârșitul sub cenușa vulcanică.
Se bănuiește că atunci ar fi dispărut 90% din speciile marine și mai bine de 70% dintre vertebratele de pe uscat, în urmă cu aproximativ 252 de milioane de ani în urmă. În cercetările anterioare, zincul și nichelul au fost folosite pentru a lega schimbările din chimia oceanelor de activitatea vulcanică masivă și dispariția vieții marine.
De asemenea, multe studii s-au concentrat pe emisfera nordică, ceea ce face dificilă înțelegerea impactului pe partea inferioară a Pământului. Acest lucru este important deoarece dovezile crescânde sugerează că Marea Extincție nu a fost un eveniment singular, ci s-a derulat în episoade, pe o perioadă de peste o sută de mii de ani.
La momentul Marii Extincții, bazinele erau unite într-un singur supercontinent numit Pangea, însă acum sunt separate de aproximativ 10.000 de kilometri. Aici, cercetătorii au descoperit modele aproape identice: izotopii de mercur au atins vârful în jurul sfârșitului Permianului. „Se pare că emisiile vulcanice de mercur au o compoziție izotopică foarte specifică a mercurului care s-a acumulat la orizontul de extincție”, a explicat autorul studiului și geologul Universității din Connecticut, Tracy Frank.
Vezi versiune mobil