Nicolae Ciucă, mesaj cu prilejul Zilei Poliţiei de Frontieră Română

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri

Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Poliţiei de Frontieră Română.

"Zi şi noapte, de veghe la porţile României, întreg personalul Poliţiei de Frontieră îndeplineşte o misiune care implică un grad înalt de responsabilitate, profesionalism şi implicare în acelaşi timp.

Faptul că cel mai recent Raport privind starea spaţiului Schengen pentru 2022 invită Consiliul să adopte deciziile care să permită şi României să devină în mod oficial parte a acestui spaţiu, având în vedere că au fost îndeplinite toate criteriile, este o recunoaştere a eforturilor depuse pentru securizarea frontierelor atât din punct de vedere logistic, cât şi din punct de vedere al activităţilor specifice Poliţiei de Frontieră.

Varietatea misiunilor din atribuţiile acestei structuri - de la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, la respectarea regimului juridic al frontierei de stat - ne dau o imagine asupra complexităţii muncii poliţiştilor de frontieră.

Pe lângă aspectele legate strict de îndeplinirea acestor misiuni curente, ultimii câţiva ani au reprezentat o adevărată piatră de încercare pentru oamenii din structurile Poliţiei de Frontieră, pe care pandemia şi, mai nou, agresiunea Rusiei în Ucraina i-au pus în situaţia de a gestiona fluxuri neobişnuit de mari de tranzit la frontierele României şi au făcut acest lucru cu profesionalism şi mobilizare exemplară. Cu sprijinul nemijlocit al Poliţiei de Frontieră, în perioada de pandemie românii plecaţi din ţară au revenit în siguranţă acasă, iar anul acesta, mii de refugiaţi din Ucraina au ajuns în România pentru a se pune la adăpost din calea războiului. De asemenea, prin intermediul Poliţiei de Frontieră, care are în responsabilitate securizarea a peste 2.000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene, România a demonstrat că are capacitatea să furnizeze stabilitate şi securitate spaţiului european şi să fie partener profesionist şi de încredere în măsură să contribuie la gestionarea crizelor.

De la nivelul Guvernului, am analizat ori de câte ori a fost nevoie situaţiile concrete din teren şi ne-am mobilizat, la rândul nostru, pentru a susţine logistic, cu tot ce este nevoie, fluidizarea traficului şi evitarea aglomerărilor în punctele de trecere a frontierelor.

Totodată, avem printre obiectivele din Programul de Guvernare continuarea eforturilor de securizare a frontierelor, conform angajamentelor asumate de România ca stat al Uniunii Europene şi aspirant la Spaţiul Schengen, dar şi pentru a veni în sprijinul activităţilor desfăşurate de Poliţia de Frontieră Română.

Astăzi, cu prilejul Zilei Poliţiei de Frontieră Română, le urez succes tuturor celor care activează în aceste structuri şi îi felicit pentru modul în care îşi fac datoria. Fiţi demni, corecţi si mândri de faptul că sunteţi străjerii Europei!"

Nicolae-Ionel Ciucă,
Prim-ministru al României

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel