NATO cere Chinei să-și limiteze arsenalului nuclear

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

NATO cere Chinei să-și limiteze arsenalului nuclear și folosirea inteligenței artificiale în armată.

Jens Stoltenberg a cerut marţi Chinei să se aşeze la masa discuţiilor cu Alianţa Nord-Atlantică pentru creşterea "transparenţei" şi limitarea arsenalului nuclear chinez, precum şi asupra folosirii inteligenţei artificiale în domeniul militar, relatează agenţia EFE.

Secretarul general al NATO, a făcut aceste declaraţii în intervenţia sa prin legătură video la sesiunea de deschidere a conferinţei anuale a NATO asupra controlului armamentelor şi neproliferării nucleare, care se desfăşoară la Washington, transmite Agerpres.

Apelul lui Stoltenberg



El a susţinut că nu consideră China drept un "adversar" al Alianţei, ci o "provocare", în timp ce această ţară investeşte în rachete cu rază lungă de acţiune şi şi-a crescut accelerat numărul de ogive nucleare. Potrivit unei estimări a Pentagonului, la orizontul anului 2035 China ar putea dispune de circa 1.500 de focoase nucleare, faţă de aproximativ 400 în prezent.

"Să avem limite verificabile asupra arsenalelor nucleare, cu predictibilitate şi transparenţă, este ceva ce ne interesează pe toţi. Prin urmare, China ar trebui să fie dispusă să se aşeze la masa discuţiilor şi să participe la mai multe acorduri pentru controlul armamentelor", a indicat Stoltenberg.

El a opinat că China ar trebui să pună "limite la numărul de ogive nucleare" şi a semnalat de asemenea printre provocări folosirea unor noi tehnologii de către această ţară în sectorul militar, inclusiv cea a inteligenţei artificiale. Stoltenberg cere de asemenea stabilirea unor controale comune, adăugând că "NATO este hotărâtă să dezvolte standarde universale pentru utilizarea responsabilă a noilor tehnologii în domeniul militar".

Omenirea se află la o "răscruce"



El crede că omenirea se află la o "răscruce" care poate conduce la un "colaps" al ordinii internaţionale cu "consecinţe profunde şi periculoase", astfel că trebuie găsită o "cale alternativă" care să garanteze securitatea globală. "Nu va fi simplu şi nici rapid, dar trebuie să o facem", a indicat Stoltenberg.

La aceeaşi conferinţă, numărul doi în Departamentul de Stat al SUA, Wendy Sherman, l-a acuzat pe preşedintele chinez Xi Jining că "încearcă să schimbe regulile ordinii internaţionale". Ea a estimat la rândul său că omenirea se regăseşte într-un moment "foarte periculos şi incert", în care "mulţi se gândesc dacă nu ar trebui să obţină arme nucleare".

Prin urmare, sub-secretara de stat a SUA consideră "vital" ca toate ţările care au relaţii cu China să exercite presiuni asupra acesteia pentru a-şi spori "transparenţa" asupra propriului arsenal nuclear.

Sherman a mai spus că administraţia preşedintelui american Joe Biden nu caută "conflictul" direct cu China, ci o "competiţie" cu această ţară prin reguli juste şi echitabile. "Vom investi în interiorul ţării noastre pentru a avea rezilienţa, lanţurile de distribuţie şi tehnologia de care avem nevoie", a mai remarcat sub-secretara de stat.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel