Nadal deplânge retragerea din tenis a lui Federer: O zi tristă pentru mine!

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Sport

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (3 ATP) a declarat că ziua de joi, 15 septembrie, când elveţianul Roger Federer, rivalul său istoric, a făcut anunţul retragerii din activitatea competiţională, este "o zi tristă" pentru el, scrie AFP.

"Este o zi tristă pentru mine, dar cred că şi pentru întreaga lume a tenisului. A fost o plăcere, dar şi o onoare şi un privilegiu, să împărtăşesc toţi aceşti ani cu Roger Federer, să trăiesc atâtea momente fantastice pe teren şi în afara lui", a scris spaniolul pe Twitter.

Legendarul tenisman elveţian Roger Federer şi-a anunţat joi retragerea din activitatea sportivă, el indicând că ultimul turneu la care va participa va fi competiţia pe echipe Laver Cup, săptămâna viitoare la Londra.

Tenismanul cu 20 de turnee de Mare Şlem câştigate a precizat că ultimii trei ani au fost dificili din punct de vedere fizic, cu mai multe accidentări şi operaţii. Este deci normal ca el să se retragă la vârsta de 41 de ani, după mai mult de 1.500 de meciuri disputate şi 24 de ani petrecuţi în circuit, notează site-ul radioteleviziunii elveţiene RTS.

"Am muncit mult ca să revin la cel mai bun nivel al meu şi să fiu competitiv. Ştiu însă de asemenea care sunt limitele corpului meu şi capacităţile mele. Iar ultimele mesaje ale corpului meu au fost clare", a scris Federer, care s-a născut pe 8 august 1981.

"Iar în cele din urmă ţie, tenisului, te iubesc şi nu te voi părăsi niciodată", a încheiat sportivul născut la Basel scrisoarea sa.

Federer nu a mai participat la nicio competiţie de la ediţia din 2021 de la Wimbledon.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel