Muzeul Național de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor din 2024

Autorul articolului: Andreea Deaconescu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Știri
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Din păcate, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) va fi absent de la ediția din acest an a Nopții Muzeelor, programată pentru 18 mai. Decizia a fost luată ca urmare a refuzului membrilor Sindicatului Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României de a efectua ore suplimentare în afara programului obișnuit de lucru.

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, conducerea MNAR a fost informată de către sindicat că membrii săi se solidarizează cu sindicatele din Federația CulturMedia, care protestează împotriva lipsei de creșteri salariale și a condițiilor precare de muncă. Ca urmare a acestei situații, Consiliul de Administrație al MNAR a decis că participarea la Noaptea Muzeelor nu este posibilă.

Deși muzeul nu va putea organiza programul special dedicat Nopții Muzeelor, spațiile expoziționale vor fi totuși deschise publicului sâmbătă, 18 mai, între orele 11:00 și 19:00. Vizitatorii sunt așteptați să admire colecțiile permanente ale MNAR, care includ capodopere ale artei românești și europene, conform Agerpres.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel