Musicalul 'Hell's Kitchen' și Piesa 'Stereophonic' Domină Topul Nominalizărilor la Premiile Tony din 2024

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Musicalul 'Hell's Kitchen' și Piesa 'Stereophonic' Domină Topul Nominalizărilor la Premiile Tony din 2024/Freepik
Musicalul 'Hell's Kitchen' și Piesa 'Stereophonic' Domină Topul Nominalizărilor la Premiile Tony din 2024/Freepik

Musicalul "Hell's Kitchen" al Aliciei Keys și producția "Stereophonic", inspirată de mișcarea rock din anii '70, domină lista nominalizărilor la premiile Tony din 2024, cele mai prestigioase distincții acordate în industria teatrală din Statele Unite. Acestea sunt urmate de "The Outsiders", "Cabaret at the Kit Kat Club" și "Appropriate", transmite Reuters.

Printre producţiile care au primit mai multe nominalizări se numără, de asemenea, "Merrily We Roll Along", "Water for Elephants", "Purlie Victorious: A Non-Confederate Romp Through the Cotton Patch" şi "Suffs".

Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul unei gale organizate la 16 iunie, care va marca, de asemenea, cea de-a 77-a aniversare a premiilor care onorează talentele de pe Broadway.

"Hell's Kitchen" şi "Stereophonic" au primit fiecare 13 nominalizări, iar producţia "The Outsiders", bazată pe romanul omonim pentru tineri semnat de S.E. Hinton din 1967 şi pe adaptarea cinematografică a lui Francis Ford Coppola din 1983, a primit 12 nominalizări. "Cabaret at the Kit Kat Club", o nouă versiune a musicalului din 1966, a primit nouă nominalizări.

Nominalizaţii pentru cel mai bun actor într-o piesă sunt William Jackson Harper, Leslie Odom, Jr., Liev Schreiber, Jeremy Strong şi Michael Stuhlbarg, iar pentru cel mai bun actor într-un musical sunt Brody Grant, Jonathan Groff, Dorian Harewood, Brian d'Arcy James şi Eddie Redmayne.

Candidatele pentru cea mai bună actriţă într-o piesă sunt: Betsy Aidem, Jessica Lange, Rachel McAdams, Sarah Paulson şi Amy Ryan. Nominalizatele pentru cea mai bună actriţă într-un musical sunt: Eden Espinosa, Maleah Joi Moon, Kelli O'Hara, Maryann Plunkett şi Gayle Rankin.

Evenimentul, care va avea loc la Lincoln Center for the Performing Arts din New York, va fi prezentat de actriţa Ariana DeBose şi va fi difuzat pe CBS şi Paramount+. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel