Mega-racheta Starship se pregătește pentru prima călătorie în spațiu

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Economie

Compania SpaceX a anunţat joi că intenţionează să realizeze săptămâna viitoare o repetiţie generală pentru prima lansare a rachetei sale Starship, concepută pentru a trimite oameni pe Lună şi pe planeta Marte, un zbor de testare care ar putea avea loc în săptămâna următoare, informează AFP.

"Starship este completă", a precizat compania spaţială într-un mesaj publicat pe Twitter, însoţit de fotografii ale rachetei, după ce toate treptele acesteia au fost asamblate - prima şi a doua treaptă nu au realizat până acum decât zboruri de testare şi doar separate.

"Echipa lucrează pentru a efectua o repetiţie a lansării săptămâna viitoare, urmată de un prim zbor de testare integrată a rachetei Starship, aproximativ o săptămână după aceea, în aşteptarea autorizaţiilor necesare", au adăugat reprezentanţii companiei americane.

SpaceX trebuie să obţină o aprobare din partea agenţiei de reglementare a aviaţiei civile americane (FAA) pentru a efectua un astfel de zbor spaţial.

Compania spaţială a realizat în luna februarie, de la baza sa Boca Chica din extremitatea sudică a statului Texas, o testare impresionantă a celor 33 de motoare Raptor montate la nivelul primei trepte a rachetei Starship, denumită Super Heavy şi care are o înălţime de 69 de metri.

Timp de câteva secunde, într-un zgomot asurzitor, 31 dintre cele 33 de motoare s-au aprins, fiind "suficiente (...) pentru atingerea orbitei", a precizat CEO-ul SpaceX, Elon Musk, pe Twitter.

Doar a doua treaptă a rachetei a efectuat până acum zboruri de testare suborbitale, iar mai multe dintre ele s-au încheiat prin explozii impresionante.

Starship a fost aleasă de NASA pentru a-i transporta pe astronauţii americani pe Lună în cadrul misiunii Artemis 3, care, conform calendarului oficial, ar urma să aibă loc în 2025.

Echipajul misiunii Artemis 2, care trebuie să ajungă până în proximitatea Lunii, să execute o rotaţie în jurul acesteia dar fără să asolizeze, va fi transportat în spaţiu de racheta SLS dezvoltată de NASA, cea mai puternică din lume la ora actuală, până la autorizarea rachetei Starship.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel