Mălina Avasiloaie și-a botezat copilul: „Acum Zian are îngerul lui păzitor”. Artista se gândește la al doilea copil

Autorul articolului: Andreea Cercel |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Sursa foto: Mălina Avasiloaie, Instagram
Sursa foto: Mălina Avasiloaie, Instagram

Mălina Avasiloaie a vorbit despre botezul băiatului ei, dar și despre proiectele pe care urmează să le realizeze pe plan muzical.

Mălina Avasiloaie este în culmea fericirii, după ce, în urmă cu aproximativ două săptămâni, și-a botezat băiețelul. Evenimentul a fost unul extrem de restrâns, atsfel încât doar cei mai apropiați cuplului au luat parte.

„Am ales un cadru restrâns să-l creștinăm pe Zian, unde ne-au fost alături familia și cei mai apropiați prieteni. Mă bucur mult că acum Zian are îngerul lui păzitor, pentru că mi-am dorit foarte mult să facem botezul cât mai repede. Am trăit în ziua aceea niște emoții ce nici nu știam că există, iar bebelușul a radiat de fericire, nu a plâns nici măcar când a fost scufundat în cristelniță. Așa mic cum este el, cred că a simțit faptul că toată lumea s-a adunat acolo să îi fie alături. 

Anul acesta a avut loc doar partea religioasă, iar la anul viitor dorim să facem petrecerea de botez, odată cu nunta, pe 7 iulie, eveniment la care vrem să adunăm toți prietenii din țară.”, a declarat Mălina Avasiloaie, în exclusivitate pentru Spectacola

Cuplul se gândește la al doilea copil

Cei doi proaspeți părinți nu au fost deloc speriați de noile schimbări, astfel încât se gândesc deja la al doilea copil. 

„Pentru că avem noroc de un copil atât de bun și cuminte, parcă deja ne dă curaj să ne gândim la al doilea, pentru că ne-am dori tare mult ca diferența dintr ei doi să fie una mică, să crească așa cum am crescut și noi în familiile noastre. Eu nu pot să-mi închipui cum ar fi arătat copilăria mea fără sora mea. Dacă ne ajută Dumnezeu, mi-ar plăcea ca al doilea copil să fie o fetiță, pentru că numele este deja ales.”, a mai adăugat artista.

Artista pregătește noi surprize, pe plan muzical

„Nu am crezut niciodată că un copil îmi poate împiedica cariera și asta vreau să demonstrez, pentru că voi reveni curând cu puteri proaspete. Toată această perioadă m-am focusat în paralel și pe proiectul meu muzical și îi rog pe toți cei care îmi urmăresc activitatea, să mă susțină în continuare, pentru că urmează să lansez o piesă nouă, până la finalul anului.

Abia aștept să ascultați melodiile mele noi, pentru că am petrecut mult timp în studio, m-am implicat, până acum, în crearea pieselor și vor urma și colaborări cu alți artiști. Recent, mi-am deschis și propriul meu canal de Youtube, unde puteți deja să vizionați un filmuleț emoționant de la botezul lui Zian și, unde, pe viitor, vă așteaptă multe alte surprize.”, a conchis artista.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel