Madonna, decizie de ultimă oră după ce a fost internată la terapie intensivă

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle

Madonna a fost recent internată de urgență la terapie intensivă în stare gravă, aparent din pricina unei infecții bacteriene.

Acum, cântăreaţa a declarat că doreşte să se concentreze asupra stării sale de sănătate şi să-şi recapete puterile", adăugând că se află "pe drumul spre recuperare" în urma unei internări la terapie intensivă, relatează marţi DPA/PA Media.

Superstarul american în vârstă de 64 de ani a anunţat luni că unele concerte din cadrul turneului din acest an vor fi reprogramate în funcţie de evoluţia recuperării sale.

"Vă mulţumesc pentru energia voastră pozitivă, rugăciuni şi cuvintele despre vindecare şi încurajatoare. V-am simţit dragostea", a scris Madonna într-o postare pe Instagram.

"Sunt pe drumul spre recuperare şi sunt incredibil de recunoscătoare pentru toate binecuvântările din viaţa mea. Primul lucru la care m-am gândit când m-am trezit în spital au fost copiii mei. Al doilea a fost că nu vreau să dezamăgesc nicio persoană care a cumpărat bilete pentru turneul meu. De asemenea, n-am vrut să-i dezamăgesc nici pe cei care au lucrat neobosiţi în ultimele luni pentru a-mi crea spectacolul. Urăsc să dezamăgesc pe cineva", a transmis artista.

"Acum mă concentrez asupra sănătăţii şi să-mi recapăt puterile şi vă asigur, că o să revin alături de voi cât de curând pot. Planul actual este de a reprograma partea turneului din America de Nord şi să încep în octombrie în Europa. N-aş putea fi mai recunoscătoare pentru grija şi sprijinul vostru", a încheiat Madonna.

Artista urma să înceapă turneul "Madonna: The Celebration Tour" în Canada la 15 iulie, însă managerul ei, Guy Oseary, a anunţat luna trecută că artista a fost internată câteva zile la terapie intensivă din cauza "unei infecţii bacteriene grave".

O sursă a declarat în iunie agenţiei de presă PA că Madonna se afla acasă, în recuperare şi că "simţea mai bine".

Turneul său urma să înceapă în America de Nord - cu spectacole inclusiv la Detroit, Chicago, New York, Miami şi Los Angeles - înainte de a continua în Europa.

Promovat drept o "experienţă unică", turneul îl va avea ca invitat special pe Bob the Drag Queen, pe numele real Caldwell Tidicue.

"Madonna: The Celebration Tour" este primul turneu al Madonnei după concertele din cadrul turneului de promovare al albumului "Madame X" încheiat în 2020. Unele dintre spectacolele programate în cadrul "Madame X Tour" au fost anulate din cauza unor probleme ale artistei la genunchi şi şold. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel