Lituania achită o compensaţie unui suspect al-Qaeda dintr-o închisoare a CIA

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Fotografie creată de Jimmy Chan, de la Pexels
Fotografie creată de Jimmy Chan, de la Pexels

Lituania a achitat 100.000 de euro ca despăgubiri acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) unui suspect de apartenenţă la reţeaua al-Qaeda, de rang înalt, care a fost deţinut într-o închisoare secretă a CIA - agenţia de spionaj a Statelor Unite - de pe teritoriul lituanian, informează marţi Reuters.

Aşa-numitul program de externalizare al guvernului american este încă învăluit în mister la un deceniu după încheiere. Washingtonul a recunoscut că a închis suspecţi al-Qaeda în închisori din afara jurisdicţiei Statelor Unite, dar nu a publicat o listă completă a unităţilor respective, scrie Agerpres. 

CEDO a stabilit că în mai 2018 Lituania a găzduit o închisoare a CIA (Central Intelligence Agency) din februarie 2005 până în martie 2006 şi că palestinianul fără cetăţenie Zayn Al-Abidin Muhammad Husayn, zis Abu Zubaydah, a fost închis în Lituania, care susţine în continuare că nu se face vinovată de nimic în acest caz.

Instanţa de la Strasbourg a afirmat că, în conformitate cu legile europene care interzic tortura şi detenţia ilegală, autorităţile lituaniene "au ştiut că CIA îl va supune (pe suspect - n. red.) unor tratamente contrare Convenţiei" (Europene a Drepturilor Omului - n. red.).

Mutarea deţinutului într-un alt centru



Lituania a permis mutarea deţinutului într-un alt centru de detenţie al CIA, în Afganistan, expunându-l astfel altor rele tratamente.

Autorităţile de la Vilnius au transferat cei 100.000 de euro în contul din Arabia Saudită al fratelui lui Abu Zubaydah şi 30.000 de euro avocatului olandez al acestuia în 31 decembrie 2021, a declarat Ricard Dzikovic, şeful Grupului de Reprezentare Legală din Ministerul Justiţiei.

"Plata compensaţiei reprezintă doar executarea de către noi a verdictului. Statul ar fi amendat în caz contrar", a declarat el agenţiei Reuters. "Lituania şi-a prezentat poziţia în instanţă şi nu avem o altă poziţie în această chestiune", a precizat el.

O anchetă parlamentară a stabilit în 2010 că serviciul lituanian de securitate a ajutat CIA să înfiinţeze un centru de detenţie, dar a susţinut că nu există dovezi că acesta ar fi fost utilizat pentru a primi deţinuţi.

Anchetă penală începută în 2011



O anchetă penală începută în 2011 a fost închisă în acelaşi an, procurorii afirmând că nu au găsit dovezi ale unor infracţiuni, iar presupusa închisoare, deşi înfiinţată în cooperare cu CIA, a servit "altor scopuri", care sunt în continuare secrete.

Guvernul lituanian a susţinut la CEDO că ancheta penală a dovedit că Lituania nu are nicio responsabilitate în cazul lui Abu Zubaydah.

Palestinianul a fost reţinut în 2002 în Pakistan, iar americanii l-au ţinut de atunci în arest fără a-i aduce nicio acuzaţie. El a fost închis la Guantanamo, în Cuba, timp de 15 ani.

În octombrie anul trecut, în SUA s-a pus problema, într-un alt dosar, dacă Zubaydah poate depune o mărturie limitată despre torturile la care a fost supus de către CIA.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel