Litoralul a devenit paradisul drogurilor de 1 Mai

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri

Forţele de ordine sunt în continuare în alertă pe litoral si supraveghează zonele aglomerate în care sunt organizate evenimente la care participă mai mulţi tineri.

Cinci cetăţeni străini au fost reţinuţi duminică în staţiunea Mamaia, pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, unul dintre ei fiind prins în flagrant delict, în timp ce vindea ecstasy.

La data de 30.04.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 5 inculpaţi, cetăţeni străini, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc. În cauză s-a reţinut că inculpaţii au transportat, depozitat şi deţinut droguri de risc şi de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, precizează DIICOT.

La data de 29 aprilie, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au prins, în flagrant delict, un bărbat, de cetăţenie străină, în timp ce vindea 50 de comprimate de ecstasy.

Ulterior, poliţiştii, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, au efectuat o percheziţie domiciliară, în staţiunea Mamaia, fiind descoperite şi ridicate 141 de comprimate de ecstasy, 26 de grame de cocaină, 3 grame de ecstasy, 85 de grame de canabis, 5 grame de ketamină şi 2 grame de rezină de canabis.

Totodată, au fost descoperite şi ridicate 2.800 de lire sterline, 170 de dolari, 3.500 de euro şi 6.000 de lei.

Drogurile ar fi urmat să fie vândute participanţilor la festivalul care se desfăşoară, în această perioadă, în staţiunea Mamaia.

La sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au fost conduse cinci persoane, în vederea audierii.

Astfel, la data de 30 aprilie, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a cinci persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri risc şi mare risc.

În cursul zilei de luni, 1 mai, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă a reţinuţilor, pentru 30 de zile.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel