Legătura dintre știință și religie? Daniel David, rectorul UBB, a spus care sunt implicațiile în psihologie

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri

Profesorul universitar dr. Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost invitat la podcast-ul „Fain & Simplu” al lui Mihai Morar, unde a vorbit despre legătura dintre știință și religie.

Întrebat dacă sunt concepte teologice pe care le-a regăsit în studiul său științific sau pe care știința le-a dovedit, Daniel David, rectorul UBB, a răspuns:

Așa cum simțul comun a dus la apariția unor lucruri care nu sunt foarte greșite din punct de vedere științific, adică, ca urmare a experienței de mii de ani, ai ajuns la niște ipoteze, cunoștințe de simț comun, pe care știința le-a validat, la fel și religia are în spate practici de sute de ani. Cu siguranță au o serie de concepte, care se aplică în viața de zi cu zi, care sunt concurente cu ceea ce se întâmplă în știință.

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, a dat și un exemplu în acest sens:

Acceptarea necondiționată a persoanei. În psihologie, un lucru pe care trebuie să-l transmitem oamenilor este acesta: când faci evaluări critice nu evalua persoana, ci evaluează comportamentul. Altfel spus, tu ca persoană nu ești nici bun, nici rău, tu pur și simplu exiști. Comportamentele tale pot să fie morale, mai puțin morale, performante sau mai puțin performante. Or, oamenii ce fac? Atunci când au performanțe comportamentale ajung să spună despre ei că sunt: buni, extraordinari, minunați. Dar, cu această gândire, când ajungi să ai eșec, începi să spui că ești: prost, incapabil și fără valoare. Asta este la un mic pas de depresie. Iar religia creștină ne învață același lucru, păcatul se pedepsește, păcătosul se poate izbăvi, să spun așa.

În acest context, Mihai Morar a spus că de aceea foarte multă lume nu înțelege de ce păcătoșii pot fi iertați, iar rectorul UBB a confirmat:

Noi, la nivelul simțului comun, în afara înțelegerii adecvate a religiei, când facem o condamnare, condamnăm o persoană pe viață. Cumva, dacă am putea, am distruge persoana respectivă, uitând cum s-a comportat Iisus. Mergea în cele mai crunte zone, mergea în zonele în care ucenicii nu se așteptau, mergea în casele celor care erau considerați păcătoși, în societatea respectivă și când era întrebat  «De ce?», spunea  «Ei au nevoie de mine!», a explicat Daniel David.

Rectorul UBB a mai precizat că religia bine înțeleasă este un antidot la stres și la tulburările psihice: Dacă o înțelegi greșit, dacă intri într-o altă logică, de frică de exemplu, cu un Dumnezeu care te urmărește să te pedepsească, nu care te iartă și îți dă o șansă, poate crea probleme psihologice.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel