Larisa Iordache, viața după retragerea din gimnastică: O astfel de decizie nu se ia de pe o zi pe alta, se ia în urma unor acțiuni / video

Elena Oana Aurel |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Sport

Larisa Iordache, una dintre cele mai apreciate gimnaste din România, a fost invitata emisiunii Oracolul Vedetelor, în care a vorbit despre retragerea din gimnastică și despre cum arată viața ei acum.

Aceasta și-a început cariera la vârsta de 5 ani. Ulterior au urmat extrem de multe competiții, momente istorice, iar prima medalie internațională a câștigat-o la vârsta de 14 ani. 

„Toate momentele prin care am trecut, bune, mai puțin bune, sacrificii, câștiguri m-au făcut să devin tot mai matură și mai înțeleaptă. Cred că fiecare copil din ziua de astăzi, indiferent de sportul pe care îl practică, trebuie să încerce puțin din toate, sau să încerce să facă performanță pentru că îl ajută. Dacă nu te ajută să fii pe prima treaptă a podiumului, te ajută să-ți cizelezi toate calitățile și defectele, pentru a putea să ai ceva mai bun în viață și pentru a acționa mult mai bine. 

Mi-e dor de gimnastică, mi-e dor să practic gimnastică, mi-e dor să concurez. Am fost o fire luptătoare dintotdeauna și mi-a plăcut să fac ceea ce îmi place. În momentul în care am luat decizia de a mă retrage din gimnastică, am luat-o fără niciun regret. O astfel de decizie nu se ia de pe o zi pe alta, se ia în urma unor acțiuni, a unor momente bune sau mai puțin bune și corpul meu dădea demult semne că nu mai poate.

Nu este un motiv principal pentru care m-am retras, însă atunci când treceam printr-o cădere psihică destul de mare, mai ales după ce am pierdut-o pe mama, aveam nevoie de liniște. În gimnastică nu poți merge la antrenamente și să nu fii concentrat. Trebuie să gândești, să pui totul în balanță, trebuie să calculezi fiecare acțiune și să vezi cum poți să faci și să depui toată energia ta în acele mișcări. Nu mai puteam să fac asta la momentul acela. Nu m-am simțit dezamăgită de mine absolut deloc, pentru că a fost decizia mea și m-am simțit împăcată și mă simt împăcată în continuare. Am vrut să încerc și altceva, am vrut să mă dezvolt și pe alte părți, pentru că am stat 20 de ani într-o sala de gimnastică cu cele patru aparate.” a spus fosta gimnastă la Spectacola și DC News. 

După retragere, Larisa Iordache a început activitatea ca antrenoare, despre care a spus că o a ajută să fie un om calm și să-și demonstreze în fiecare zi că este capabilă să facă multe lucruri.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel