Kate și Prințul William: Mare dezamăgire după ce o petrecere a fost anulată

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
William, Kate și George / FOTO: Royal Family
William, Kate și George / FOTO: Royal Family

Un proiect care a picat, totul a fost anulat, spre mare dezamăgire a Prințului William și a soției lui, Kate Middleton. 

Despre ce este vorba? Despre distracție chiar în grădinile Palatului Kensingon, din Londra, care a fost, până de curând, reședința familiei Prințului William și unde, în decembrie urma să se deschisă un patinoar și să ofere vizitotorilor un ”Crăciun magic”. Inaugurarea nu va avea însă loc, spre marea dezamăgire nu doar a moștenitorului la tronul Regatului Unit, dar și a celui mai mare dintre nepoții reginei Elisabeta a II-ea, Peter Phillips.

Trebuie spus că proiectul a fost ideea lui Peter, prezentat în urmă cu câteva luni. De atunci, el și William au lucrat intens la punerea în practică a acestei inițiative salutată de familia regală. Nu, nu s-a renunțat definitiv la proiect, numai că el nu va vedea lumina zilei în acest an. Poate în 2024. Acum, pe fondul stării de tensiune din capitala Marii Britanii, organizatorii au ajuns să amâne distracția. Trebuie precizat că Palatul Kensington este situat nu departe de sediile multor instituții importate, inclusiv de ambasada Israelului. 

Peter Phillips, fiul Prințesei Anne, a explicat în urmă cu câteva săptămâni că ideea proiectului îi aparține, dar că a fost inspirat de unchiul său, Regele Charles, cunoscut pentru preocupările sale legate de mediu. El a fost, atunci, cel care a vrut să ducă la bun sfârșit proiectul din grădinile magnifice ale Palatului Kensington. Dar poate si mai dezamăgiți sunt copiii: cei ai lui Peter - Savannah (aproape 13 ani) și Isla (11 ani), și cei ai Prințului William și Kate, respectiv George, Charlotte și Louis. Mai ales că urmau să participe la spectacol.

De menționat că Peter Phillips a fost căsători, până în 2020, când a divorțat, cu Autumn. Acum, el este într-o relație Lindsay Wallace, o prietenă a surorii sale, Zara, cu care a apărut pentru prima dată în public în 2021. Este de presupus că, având în vedere apropierea de vărul său, William, Peter i-a cerut sfatul înainte să iasă cu noua lui parteneră de viață. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel