Kate Middleton, primul mesaj după operația din 16 ianuarie. ”Există un motiv pentru care familia regală nu vorbește despre acest subiect”

Irina Constantin |
Data publicării:
| Categorie: Social
William, Kate și George / FOTO: Royal Family
William, Kate și George / FOTO: Royal Family

Prințesa de Wales a Marii Britanii, Kate Middleton, a transmis primul mesaj după ce a fost operată. 

Kate Middleton a mulțumit publicului pentru mesajele de sprijin în primul ei mesaj public de la operația abdominală în ianuarie.

„Vă mulțumim pentru urările voastre amabile și pentru sprijinul continuu din ultimele două luni”, a scris Kate, soția moștenitorului tronului, Prințul William, într-un mesaj pe X. ”Le doresc tuturor o Ziua Mamei fericită” a continuat ea. 

Kate Middleton se află în recuperare după o operație abdominală efectuată la Londra, conform Casei Regale britanice. Starea Prințesei de Wales este subiectul multor conspirații din mediul online, la care Familia Regală nu reacționează. Majoritatea speculațiilor vorbesc despre Kate Middleton ca victimă conjugală. Unii spun chiar că ar fi în comă, din cauza absenței îndelungate a acesteia. 

Prințesa a fost operată în 16 ianuarie. Palatul a spus că operația a fost planificată și că aceasta va reveni la îndatoriri abia după Sărbătorile Pascale. 

„Cred că lumea trebuie s-o lase în pace, pentru că există un motiv pentru care familia regală nu vorbește despre acest subiect” a spus Gary Goldsmith, unchiul lui Kate Middleton. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel