Iranul acuză SUA că trag de timp în negocierile privind acordul nuclear

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

În încercare de relansare a acordului nuclear din 2015, Iranul acuză Statele Unite ale Americii că trag de timp privind negocierile.

Iranul a acuzat luni Statele Unite că 'trag de timp' în negocierile indirecte destinate să relanseze acordul nuclear din 2015, şi a precizat că un schimb de deţinuţi cu Washingtonul nu are legătură cu aceste negocieri, transmite Reuters, citat de Agerpres.

După 16 luni de negocieri intermitente indirecte SUA-Iran, cu oficiali ai Uniunii Europene ca mediatori, un responsabil UE de rang înalt a declarat la 8 august că a depus oferta 'finală' şi aşteaptă un răspuns în 'foarte, foarte puţine săptămâni'.

Iranul a răspuns săptămâna trecută la textul UE cu 'opinii şi consideraţii adiţionale', cerând în acelaşi timp SUA să arate flexibilitate în rezolvarea a trei probleme restante. Statele Unite au declarat tot săptămâna trecută că studiază răspunsul Teheranului.

'Americanii trag de timp şi există inacţiune din partea europenilor. America şi Europa au mai multă nevoie de un acord decât Iranul', a declarat luni purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanaani, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Kanaani, Teheranul doreşte un acord durabil care să-i apere 'drepturile legitime'.

'Până când nu convenim asupra tuturor temelor, nu putem spune că am ajuns la un acord total', a spus purtătorul de cuvânt.

Între timp, SUA au formulat apeluri repetate ca Teheranul să elibereze câţiva irano-americani încarceraţi în Iran sub acuzaţii legate de securitate. La rândul său, Iranul a cerut eliberarea câtorva cetăţeni ai săi închişi în SUA pentru acuzaţii de încălcare a sancţiunilor americane.

'Subliniem că schimbul de deţinuţi cu Washingtonul este un subiect separat şi nu are nimic de a face cu procesul de negociere pentru relansarea acordului din 2015', a declarat luni Kanaani, adăugând că Teheranul este dispus la un schimb de deţinuţi.

SUA s-au retras unilateral din acord nuclear în 2018 sub preşedinţia lui Donald Trump, reimpunând sancţiuni economice severe împotriva Teheranului. În consecinţă, Iranul a renunţat progresiv la angajamentele asumate prin documentul semnat în 2015 la Viena.

'Căutăm un acord bun care ar garanta interesele naţionale ale Iranului şi ar fi de lungă durată. Nu vom fi traşi pe sfoară de două ori', a mai spus Kanaani.

Acordul semnat în 2015 a părut pe punctul de a fi resuscitat în martie după 11 luni de negocieri indirecte la Viena între Teheran şi administraţia americană a preşedintelui Joe Biden.

Discuţiile s-au blocat în urma unor obstacole precum cererea Teheranului ca Washingtonul să ofere garanţii că niciun preşedinte al SUA nu va abandona acordul, aşa cum a procedat Trump în 2018.

Cu toate acestea, Joe Biden nu poate oferi astfel de garanţii ferme dat fiind că acordul constituie o înţelegere politică, nu un tratat constrângător juridic, notează Reuters.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel