Iohannis a stabilit o nouă ”prioritate de vârf”: protecţia infrastructurii critice

Autorul articolului: Elena Didilă |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

În cadrul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, Klaus Iohannis a evidenţiat rolul cheie al României în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, arătând că, în actualul context geopolitic, protecţia infrastructurii critice devine o prioritate de vârf.

"În ceea ce priveşte securitatea alimentară, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat rolul cheie al României în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, până în prezent peste 5,2 milioane de tone de cereale tranzitând ţara noastră pentru a ajunge pe piaţa internaţională. Totodată, preşedintele României a arătat că, în actualul context geopolitic, protecţia infrastructurii critice devine o prioritate de vârf, salutând în acest sens propunerea Comisiei Europene pentru o abordare coordonată în vederea consolidării rezilienţei infrastructurii critice", a informat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului, şeful statului s-a referit la recentele escaladări ale războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, prin atacuri asupra civililor şi infrastructurii critice, anexarea ilegală a celor patru regiuni, decretarea mobilizării parţiale, arătând că acestea reprezintă dovezi suplimentare ale comportamentului "iresponsabil" al Federaţiei Ruse, care a trecut la un alt nivel şi care reclamă un răspuns comun, unit şi puternic din partea Uniunii Europene şi o coordonare transatlantică solidă.

Preşedintele a reiterat susţinerea României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi a subliniat importanţa de a menţine sprijinul pentru această ţară atât timp cât este nevoie, pe toate planurile. În acest sens, şeful statului a salutat deciziile recente privind înfiinţarea unei misiuni de asistenţă militară pentru Ucraina şi continuarea sprijinului printr-o nouă tranşă a Facilităţii Europene pentru Pace, ca măsuri concrete de răspuns la nevoile acute ale acestei ţări. Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru identificarea celor mai bune soluţii pentru asigurarea în continuare a sprijinului financiar adecvat pentru Ucraina, pe baza unei abordări structurate şi previzibile.

Şeful statului a atras atenţia şi asupra implicaţiilor acţiunilor "iresponsabile" ale Federaţiei Ruse asupra securităţii altor parteneri din regiune, cu precădere asupra Republicii Moldova, pledând pentru continuarea demersurilor europene în vederea consolidării rezilienţei acestora.

El a evidenţiat şi importanţa menţinerii presiunii asupra Federaţiei Ruse prin toate mijloacele disponibile, salutând măsurile restrictive deja adoptate şi exprimând sprijinul pentru unele noi, cu scopul de a eroda capacitatea şi voinţa politică de a continua războiul. Preşedintele a reiterat că România este un susţinător puternic al eforturilor la nivel internaţional pentru asigurarea răspunderii pentru toate crimele grave comise în Ucraina.

Citește și:

Premierul olandez Rutte, despre România în Schengen: Ţările de Jos nu vor fi un obstacol, dar...

Premierul olandez, Mark Rutte, a vorbit în Parlamentul național despre aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen. 

În opinia lui Mark Rutte, pentru ambele ţări este nevoie de o actualizare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), care se face acum pentru România, dar nu şi pentru Bulgaria, ceea ce este o problemă, conform transcrierii declaraţiilor sale publicate pe site-ul legislativului olandez, notează Agerpres. 

Rutte a menţionat şi faptul că misiunile care au loc în prezent în cadrul mecanismului de evaluare şi monitorizare Schengen nu au fost finalizate.

Ţările de Jos nu vor fi un obstacol, dar trebuie, de asemenea, să fie pregătite să fie stricte, corecte şi dedicate, a subliniat şeful guvernului olandez.

Parlamentul Olandei a adoptat o rezoluţie referitoare la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Într-o declaraţie făcută joi pentru Agerpres, eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, a susţinut că documentul stipulează că Ţările de Jos ”nu ar trebui să voteze pentru aderarea celor două ţări la Schengen”.

”Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru.

Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.).

Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc acest lucru”, a declarat Sophia in'T Veld pentru Agerpres.

Citește mai mult AICI.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel