Conform AFP, Elton John le-a spus spectatorilor prezenți duminică seară la ultimul său concert din Regatul Unit, desfășurat în cadrul turneului său de adio, la Festivalul Glastonbury din sud-estul Angliei: "Nu vă voi uita niciodată".
Purtând un costum auriu şi ochelari cu lentile roşii, starul pop, în vârstă de 76 de ani, a fost aclamat de spectatori în momentul în care a apărut pe scenă, înainte de a se instala în faţa pianului şi de a interpreta cântecul "Pinball Wizard", un single de pe coloana sonoră a filmului "Tommy" (1975), adaptat după opera rock omonimă a trupei The Who.
Elton John a cântat şi piesa "The Bitch is Back", apoi s-a adresat spectatorilor: "Este o seară foarte specială şi emoţionantă pentru mine, acesta este probabil ultimul meu spectacol în Anglia, în Marea Britanie, aşa că am tot interesul să cânt bine".
Răspunzând acestei provocări, Elton John a interpretat în minutele care au urmat o serie de piese emblematice din repertoriul său, precum "Your Song", "Candle In The Wind", "Crocodile Rock" şi "I'm Still Standing".
Starul britanic i-a dedicat apoi cântecul "Don't Let The Sun Go Down On Me" bunului său prieten George Michael, despre care a spus că a fost o sursă de inspiraţie. George Michael, care a murit de Crăciun în 2016, ar fi împlinit duminică vârsta de 60 de ani.
În timpul concertului său de două ore, Elton John a fost însoţit pe scenă de patru invitaţi. Mai întâi, starul britanic a cântat alături de London Community Gospel Choir şi de Jacob Lusk din grupul soul-pop Gabriels. Apoi, alături de Stephen Sanchez, Elton John a reluat unul dintre cântecele tânărului artist american în vârstă de 20 de ani.
Puţin mai târziu, starul britanic a împărţit scena cu Brandon Flowers, solistul trupei The Killers, alături de care a interpretat piesa "Tiny Dancer", înainte să cânte cu Rina Sawayama single-ul "Don't Go Breaking My Heart".
"52 de ani de iubire"
Starul britanic a încheiat într-o manieră spectaculoasă concertul său de la Glastonbury, interpretând cântecul "Rocket Man", finalizat cu un solo energic la pian şi un foc de artificii.
În timpul acestui concert despre care a spus că nu îl va uita niciodată, Elton John le-a mulţumit spectatorilor pentru faptul că s-au îmbrăcat elegant pentru această ocazie specială şi pentru "cei 52 de ani de iubire şi de loialitate".
"A fost cel mai bun moment din viaţa mea. Nu vă voi uita niciodată, sunteţi în mintea mea, în inima mea şi în sufletul meu, aţi fost incredibili", a spus starul pop.
Elton John, care îşi va încheia turneul mondial de adio la Stockholm pe 8 iulie, a fost aşteptat de zeci de mii de spectatori în faţa celebrei Pyramid Stage de la Glastonbury.
"Am ajuns la ora 07:00 pentru această zi foarte specială din istoria festivalului Glastonbury. Cum să lipseşti de la aşa ceva?", a declarat în faţa scenei Ben Bonk, care a purtat un costum special pentru a-i aduce un omagiu "acestui om mare".
"Nu e nimeni ca el!", a spus Justine Clayton, care a dezvăluit că s-a căsătorit pe acordurile cântecului "Your Song" din repertoriul lui Elton John. "Este emoţionant pentru familia mea. Şi este la fel de emoţionant pentru mulţi oameni, aduce multe amintiri pentru toate generaţiile în faţa cărora el a cântat", a adăugat ea.
"A fost pentru prima dată când am fost invitat să cânt la Glastonbury", declarase Elton John la sfârşitul lunii mai într-un interviu pentru BBC. "Invitaţia a venit la momentul potrivit, eu cred în destin şi aceasta este cea mai magnifică modalitate pentru a termina concertele în Anglia", a mai spus starul britanic.
Turneu perturbat de pandemia de COVID-19
Intitulat "Farewell Yellow Brick Road", ultimul turneu al cântăreţului cu 300 de milioane de discuri vândute la nivel mondial a debutat în 2018 şi trebuia să dureze iniţial trei ani, având în program peste 300 de concerte.
Însă turneul a fost perturbat de pandemia de coronavirus, o operaţie la şold pe care starul pop a suferit-o în 2021, precum şi de un test pozitiv la COVID-19 în 2022.
Printre ceilalţi headlineri ai Festivalului Glastonbury 2023 s-au aflat Lana Del Ray, Lewis Capaldi, Arctic Monkeys, Amadou & Mariam şi Rick Astley.
Vineri seară, trupa americană Foo Fighters, pentru prima dată după 25 de ani în programul festivalului, a susţinut un concert surpriză.
Dave Grohl, solistul Foo Fighters şi fostul toboşar al trupei Nirvana, a fost invitat apoi să se alăture pe scenă celebrului grup Guns N' Roses - aflat la prima sa participare la Glastonbury -, alături de care a interpretat o versiune inedită a piesei "Paradise City".
Festivalul Glastonbury, unul dintre cele mai ample evenimente muzicale din lume, primeşte anual aproximativ 200.000 de spectatori.
La începutul lunii noiembrie, biletele s-au epuizat în puţin mai mult de o oră pentru ediţia din 2023, în pofida preţurilor destul de ridicate, care au ajuns în acest an la aproape 400 de euro.