Gazprom a redus exporturile de gaze spre Europa, cu trei excepții: Germania, Italia și Turcia

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Economie

Exporturile de gaze naturale ale Gazprom către clienţii din afara fostei Uniuni Sovietice au crescut anul trecut cu 5,8 miliarde metri cubi (bcm), la 185,1 bcm, dar livrările spre Europa şi-au ratat probabil obiectivul, transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.

Exporturile de 185,1 bcm sunt sub nivelul din 2020 şi mai scăzute decât în 2018 şi în 2019, când s-au situat la aproximativ 200 miliarde metri cubi.

Exporturile de gaze ruseşti spre Europa sunt atent analizate, după ce preţurile au atins luna trecută un nivel record, unii politicieni şi experţi acuzând Gazprom că livrează o cantitate mai mică de gaze pentru a pune presiune pe autorităţi să certifice gazoductul Nord Stream 2.

Gazprom se aşteaptă la câştiguri record pentru 2021

Motivul îl reprezintă prețurile ridicate la gaze din Europa, în special începând de la mijlocul anului 2021.

Gazprom a dat asigurări că îşi îndeplineşte toate obligaţiile contractuale privind livrările spre Europa şi a informat că a majorat exporturile către Germania cu 10,5%, spre Turcia cu 63% şi în Italia cu 20,3%.

Totuşi, compania rusă intenţiona să livreze 183 bcm de gaze spre Europa şi Turcia şi probabil şi-a ratat obiectivul, deoarece cifra de 185,1 bcm include China, unde a început exporturile prin conductă în 2019.

Gazprom nu furnizează cifre anuale privind exporturile către China, dar în primele nouă luni a raportat că a livrat statului asiatic 7,1 bcm.

Gazprom a informat că producţia sa de gaze a crescut cu 62,2 bcm, la 514,8 bcm, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

Livrările interne de gaze au urcat cu 31,9 bcm, la 257,8 bcm.


Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel