Gabriela Cristea și Tavi Clonda se gândesc să își vândă casa: „Este o discuție în sensul ăsta”. Care este motivul?

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Lifestyle

Gabriela Cristea și soțul ei, Tavi Clonda, vor să vândă vila în care locuiesc împreună cu fetițele lor.

 

„Este o mare realizare, doar că, odată cu trecerea timpului, și tu evoluezi ca om și-ți dorești alte lucruri. Este o discuție în sensul ăsta și poate la anul, în primăvară, o să scoatem casa la vânzare și o să bifăm a doua construcție, pentru că nu o să cumpărăm o casă de-a gata, ci o să ne facem altă casă, dacă va fi să ni se împlinească acest plan.

Avem multe realizări în viață, suntem pe plus în viața asta, dar, în același timp, nu trebuie să te oprești niciodată după ce spui că ți-ai atins unul dintre visuri. Visurile sunt făcute să fie trăite și cred că în fiecare zi ar trebui să ne clădim visuri, asta ca să ne țină în priză și să ne facă activi, pentru că pe mine activitatea mă ține în priză și mă face fericită”, a spus prezentatoarea TV, pentru Viva.

Gabriela Cristea a dezvăluit că banii nu îi aduc fericirea:

„Dacă aș avea bani mai puțini, nu cred că ar fi ceva la care aș renunța, adică aș putea să renunț la absolut toate lucrurile materiale, nu am niciun fel de problemă în sensul acesta. Atât timp cât îmi rămâne familia, sunt convinsă că, indiferent cât de puțini bani aș putea să câștig la un moment dat, aș avea putere și ar avea cine să mă susțină ca să încercăm să facem banii cu care să putem să ne răsfățăm.

Pentru noi, în viață, nu au contat atât de mult banii, drept dovadă că la viața mea am pierdut foarte mulți bani și, cu toate astea, nu am rămas ancorată în ideea de „vai, am pierdut banii pe care i-am muncit, ci m-am concentrat, am continuat să muncesc și am luat-o de la capăt. Și iată că am făcut lucruri frumoase și sunt sigură că mai sunt dispusă să fac chestia asta o dată și încă o dată, și încă o dată, mai ales că acum am și familia mea pentru care merită să lupt în fiecare clipă a vieții mele”.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel