Frankfurtul, împodobit pentru a sărbători Ramadanul: 100 000 de musulmani trăiesc în oraș

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
sursa foto: Freepik
sursa foto: Freepik

Într-o premieră absolută pentru Germania, orașul Frankfurt a fost pregătit și împodobit duminică într-o atmosferă festivă pentru a marca începutul lunii sfinte musulmane a Ramadanului.

Lumini în formă de stele, felinare și semilune au strălucit pe străzile orașului în timpul unei ceremonii oficiale desfășurate duminică după-amiază, transformând o arteră pietonală din centrul orașului într-un spectacol luminos.

Viceprimarul Frankfurtului, Nargess Eskandari-Gruenberg, o politiciană cu origini iraniene și membră a partidului Verzilor, a descris acest gest ca fiind "magnific", subliniind că el reflectă "conviețuirea pașnică a tuturor locuitorilor Frankfurtului" și contribuie la "consolidarea coeziunii în societatea noastră urbană și diversă".

Cu toate acestea, Robert Lambrou, un deputat regional al landului Hessa și membru al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a criticat această inițiativă, considerând-o un "act de supunere față de islam".

Orașul Frankfurt, cunoscut ca fiind centrul financiar al Germaniei, găzduiește peste 750.000 de locuitori, dintre care aproximativ 100.000 sunt musulmani.

Autoritățile din Londra au făcut un gest similar anul trecut

Inițiativa de a decora orașul în onoarea Ramadanului a venit de la un consilier municipal, Omar Shehata, membru al partidului social-democrat al cancelarului federal Olaf Scholz. Shehata a declarat că s-a inspirat din experiența Londrei, care anul trecut a inaugurat lumini festive de Ramadan pentru prima dată.

"Mulți locuitori din Frankfurt sunt uniți împotriva extremismului de dreapta, antisemitismului și rasismului anti-musulman", a subliniat consilierul municipal social-democrat, în replică la criticii formulate de reprezentanții AfD.

De asemenea, orașul Köln a adoptat și el decorațiuni stradale cu ocazia Ramadanului, în premieră, însă finanțarea acestora a provenit din donații private, spre deosebire de Frankfurt, unde au fost suportate din fonduri publice.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel