Fondatorul Grupului Wagner, armata privată a lui Putin, îl laudă pe Volodimir Zelenski

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
"Nu există altă soluţie" decât trimiterea de tancuri grele în Ucraina, afirmă Zelenski / Foto: Facebook Volodimir Zelenski
"Nu există altă soluţie" decât trimiterea de tancuri grele în Ucraina, afirmă Zelenski / Foto: Facebook Volodimir Zelenski

Fondatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, îl laudă pe Volodimir Zelenski.

Fondatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, l-a caracterizat marţi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept un lider puternic şi încrezător în forţele sale, care nu trebuie subestimat, relatează Agerpres, citând Reuters.

Deşi este preşedintele unei ţări ostile Rusiei în acest moment, Zelenski este un tip puternic, încrezător, pragmatic şi agreabil, a scris Prigojin pe reţeaua de socializare rusă Vkontatke.

Nu-l subestimaţi!, a atras el atenţia într-un mesaj următor, după ce a fost întrebat de ce laudă un preşedinte pe care Moscova în cele mai multe reacţii îl critică sau ridiculizează.

Evgheni Prigojin: Pentru a învinge trebuie să-ţi tratezi adversarul cu respect



Pentru a deveni puternic, pentru a învinge, trebuie să-ţi tratezi adversarul cu respect. Să nu-l subestimezi. Trebuie să vezi mereu care sunt propriile tale puncte slabe şi ce este bun şi important să vezi din experienţa inamicului, a explicat mai departe în răspunsul său Evgheni Prigojin.

Acesta din urmă şi liderul cecen Ramzan Kadîrov au fost până în prezent singurii apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin care au îndrăznit să atragă public atenţia asupra slabei performanţe a armatei ruse în războiul împotriva Ucrainei. Mercenarii din grupul Wagner şi luptătorii ceceni participă la acest război, primii remarcându-se pe front prin rezultate semnificativ mai bune decât ale celorlalte unităţi ruse.

În a doua zi după lansarea invaziei asupra Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat armata ucraineană să-l înlăture pe Zelenski de la putere, afirmând că va fi mai uşor de discutat cu generali decât cu grupul de drogaţi şi de neonazişti de la Kiev. O afirmaţie asemănătoare îi aparţine şi ministrului rus de externe Serghei Lavrov. El spune multe lucruri. Depinde de ce bea sau fumează, a susţinut acesta despre Zelenski într-un interviu.

Cât de importanți sunt mercenarii Wagner pentru armata rusă în Ucraina

Presa franceză a analizat cât importanți sunt mercenarii Wagner pentru armata rusă în Ucraina. Analiza vine în contextul în care busculată de contraofensiva ucraineană, Rusia a înregistrat regrese în Ucraina şi a pierdut sectoare-cheie pe front, cu excepţia notabilă a Bahmut, unde ea avansează datorită mercenarilor grupului paramilitar Wagner, relatează miercuri AFP, potrivit Agerpres.

Wagner "este pe cale să demonstreze că este forţa de infanterie cea mai capabilă de care dispune în prezent armata rusă. Totuşi, ştacheta nu este foarte ridicată, ţinând cont de performanţele foarte modeste" ale trupelor regulate, consideră Philip Wasielewski, cercetător în cadrul institutului american Foreign Policy.

În contextul în care armata rusă cedează teren aproape peste tot, în special în sud în apropiere de Herson şi în nord-est în apropiere de Harkov, Bahmut (est) reprezintă un punct dificil pentru forţele ucrainene.

Şi lupta, potrivit combatanţilor ucraineni cu care France Presse a discutat la faţa locului, s-a transformat în confruntări cu mercenarii de la Wagner. Moscova a dezminţit mereu legăturile cu grupurile paramilitare şi Wagner nu are o existenţă legală în Rusia, unde societăţile militare private sunt interzise de lege. Vezi mai mult AICI.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel