Eric Clapton, la Radio DC News. "24 Nights Live" din 1991

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Madonna, dată în judecată de fani pentru că a întârziat două ore începerea unui concert / Foto Pexels
Madonna, dată în judecată de fani pentru că a întârziat două ore începerea unui concert / Foto Pexels

Seria „Weekend Classic Rock autentic” se încheie la Radio DC News cu Eric Clapton.

Duminică, 13, noiembrie, de la ora 23.59, la Radio DCNews va putea fi ascultat Eric Clapton „24 Nights Live" din 1991. 

Eric Clapton s-a născut la 30 martie 1945, la Ripley, în Marea Britanie. A început studiile la "Kingston College of Art", dar nu le-a finalizat.

Pasionat de muzică şi de chitară, a început să cânte alături de numeroase trupe britanice, printre care Roosters şi Yardbirds, la cea de-a doua cântând alături de Jimmy Page şi Jeff Beck. Interpretarea instrumentală de excepţie i-a adus lui Clapton denumirea "Slowhand", datorită efectului sonor deosebit pe care îl obţinea plimbându-şi încet mâna pe corzile chitării. În 1965 a părăsit grupul Yardbirds şi s-a alăturat trupei Bluesbreakers, potrivit site-ului bestmusic.ro.

În 1966, şi-a alcătuit propria trupă, Cream, cu basistul Jack Bruce şi bateristul Ginger Baker, declarându-şi intenţia de a revoluţiona domeniul muzical, de a şoca şi schimba lumea. Trupa a cunoscut un deosebit succes, egalându-l pe cel al trupelor Beatles sau Rolling Stones, dar s-a destrămat în 1969, după lansarea albumului "Goodbay". Chiar dacă nu au fost împreună decât câţiva ani, cu piese ca Sunshine of your Love, White Room şi clasicul Crossroads, grupul a intrat în istorie.

În 1970 a cântat cu Derek and the Dominos, cu care a realizat binecunoscuta melodie Layla. Ei au realizat un singur album - Layla and Other Assorted Love Songs.

La începutul anilor '70 a început cariera solo a lui Clapton. Albumul său a intrat în top 40 cu piesa "After Midnight". Apoi a început să colaboreze cu Delaney & Bonnie & Friends.

Popularitatea lui Clapton a crescut în anii '80, odată cu albumele "Money and Cigarettes" (februarie 1983), "Behind the Sun" (martie 1985) şi "August" (noiembrie 1986). 

În 1992, primeşte şase premii Grammy.

Eric Clapton este considerat unul dintre cei mai de succes muzicieni, fiind celebrat de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (pentru The Yardbirds, Cream şi pentru întreaga sa carieră solo).

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel