Duşul în doi, recomandare din Elveţia. Mircea Badea, comentariu tare

Autorul articolului: Rodica Mitu |
Data publicării:
| Categorie: Știri

Mircea Badea are un mesaj după propunerea ministrului elvețian al Energiei, care a recomandat dușurile în doi.

„Eu nu vreau să ironizez această idee extraordinară venită de la ministrul Energiei din Elveția. Toată lumea a ironizat. Pe lângă faptul că am văzut tot felul de naționaliști, dar noi avem, în România, tot ce ne trebuie, deci noi avem, e totul clar, nu e nicio problemă. Și dacă s-ar fi pus problema la noi, în România, noi ieşim bine oricum. Conform statisticilor, lumea în România nu prea face duş nici în unu, dar în doi. Nu face deloc. Nu se spală lumea pe dinţi în România. Când tragem linie la statistică, suntem pe ultimul loc la consumul de pastă de dinţi şi de săpun”, a spus Mircea Badea.

Deci noi economisim demult, asta aş vrea să-i spunem doamnei din Elveţia, bateţi la uşi deschise. Stăm aşa şi ne este foarte bine”, a spus Mircea Badea în cadrul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel