Dezastrul din județul Iași. Titi Aur: ”Nu știu ce căutau șase persoane în cabina camionului, e o altă întrebare”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social

Trei mașini s-au făcut praf după o ciocnire pe DN 28, în zona satului Sârca, din județul Iași.

Șapte persoane și-au pierdut viața în câteva secunde, în urma unei ciocniri violente între trei vehicule: ”Din primele date, un autocamion intră pe contrasens, acroșează o ambulanță, apoi intră în coliziune frontală cu o autoutilitară”, se arată în postarea de pe Facebook a ISU Iași.

Titi Aur: Șoferii nu cred că lor li se poate întâmpla, nu conștientizează

Specialistul în conducere defensivă Titi Aur este de părere că accidentul a fost urmarea unui cumul de factori, un amestec de imprudență, neatenție și nerespectare a regulilor de circulație. ”Nu știu ce căutau șase persoane în cabina camionului”, se întreabă fostul mare campion de raliu. 

”Astfel de greșeli se fac atunci când cei de la volan nu cred că lor li se poate întâmpla, nu conștientizează. Nu există niciun motiv pentru ca, aproape în linie dreaptă, chiar dacă e un ușor viraj, să intri pe contrasens dacă ești un șofer care înțelege ce ți se poate întâmpla. Nu cred că e vorba de o defecțiune tehnică, nu putem ști exact, expertiza tehnică va arăta, dar cred că e vorba de acea trecere la limită peste linia continuă, .

Nu știu ce căutau șase persoane în cabina camionului, e o altă întrebare. Până când nu vom ajunge să conștientizăm șoferii, și prin educație, și prin coerciție, și prin tot felul de acțiuni, din păcate vom asista la astfel de tragedii”, a declarat Titi Aur.

ISU Iași: Este mult prea mult...

Și Inspectoratul pentru situații de Urgență Iași a postat un mesaj prin care îndeamnă șoferii la mult mai multă prudență în trafic. ”Teribilismul vostru poate face ca această imagine să fie ultima amintire a familiei despre voi!”, se spune în comunicatul instituției.

Redăm, mai jos, postarea integrală a ISU: 

Astăzi dimineață, aproape de ora 07.00... pe DN 28, localitatea Sârca, comuna Bălțați, județul Iași... Din primele date, un autocamion intră pe contrasens, acroșează o ambulanță, apoi intră în coliziune frontală cu o autoutilitară.Rezultatul: 7 persoane decedate și alte trei rănite.STOP! Este mult prea mult...DEMULT ESTE MULT PREA MULT!În doar câteva secunde 7 persoane și-au pierdut viața! Vă rugăm insistent!

CONDUCEȚI PREVENTIV!

Asigurați-vă temeinic atunci când intrați în depășire!

Atenția trebuie să fie la drum, nu la telefonul mobil!

Nu circulați peste viteza legală admisă, nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise!

Nu uitați că nu sunteți singurii participanți la trafic, iar șoselele nu vă aparțin!”, se spune în comunicatul ISU.

Citește și: Codul rutier românesc, învechit. Regulile pentru șoferi și bicicliști, dezastru. Cum se deschide CORECT ușa mașinii

Tragedia a avut loc în jurul orei 07.00 pe DN 28, cele şapte persoane găsite inconştiente la locul tragediei fiind declarate decedate.

Mai multe ambulanţe şi echipaje de descarcerare au intervenit la locul accidentului, traficul rutier între Iaşi şi Târgu Frumos fiind restricţionat mai multe ore, circulându-se alternativ, pe un singur sens.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel