Delfini din Marea Neagră cu răni bizare: Cel mai probabil e fosfor. Nu au nicio șansă

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Social
Foto: pexels, Guillaume Meurice
Foto: pexels, Guillaume Meurice

Delfinii din Marea Neagră prezintă răni care par cauzate de explozii.

Confruntările militare din Marea Neagră au efecte dramatice asupra vieții marine din zona de conflict, biologii bulgari observând mai mulți delfini eșuați, care prezentau răni vauzate, probabil de bombe.

Evenimentul are loc după ce, în urmă cu două săptămâni, peste 60 de delfini au fost găsiți eșuați pe litoralul românesc, în apropiere de Sulina.

Specialiștii susțin că avem de-a face cu cele mai multe eșuări din ultimii 20 de ani, unul dintre motive fiind poluarea fonică cauzată de navele de război.

Razvan Popescu-Mirceni, biolog marin, explică, pentru Digi24, de ce rănile delfinilor sunt, cel mai probabil, cauzate de bombele cu fosfor.

Sunt plăgi arse. Cel mai probabil, nu este o certitudine, e vorba despre fosfor (...) 

De ce fosfor? Pentru că substanța asta arde și sub apă, nu doar la suparfața ei și, în plus, vorbim despre o specie de cetacee care, în mod uzual, se află în apropierea țărmurilor sau chiar în porturi și pe lângă acestea. Deci, foarte posibil în apropierea sau chiar în interiorul unor teatre active de operațiuni.

În 25 de ani de când mă ocup de cetacee din Marea Neagră nu am văzut niciodată un delfin ars. De data asta am văzut. Din păcate, mai mulți. Din păcate, o spun cu tristețe și hotărât, nu au nicio șansă, niciunul dintre ei”, spune biologul.

Rusia, suspectată de utilizarea armelor cu fosfor

Armata rusă folosește arme interzise de dreptul internațional umanitar. Utilizarea munițiilor incendiare nu face excepție.

Folosirea acestor arme împotriva Ucrainei a fost documentată în 2014, în timpul războiului din Donbas.

În 2022, aceste muniții au fost folosite de ruși în raionul Popasna și în Mariupol.

Substanțele incendiare moderne includ: amestecuri incendiare pe bază de produse petroliere, amestecuri incendiare metalizate, amestecuri de termite și termite, fosfor obișnuit (alb) și plastifiat, electroni, metale alcaline, precum și un amestec care se aprinde în aer.

Obuzele de aprindere sunt concepute pentru a distruge forța de muncă și echipamentele inamice prin crearea unui foc puternic, precum și prin lovire directă.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel