Concert Van Halen pe RADIO DC NEWS: "Live: Right Here, Right Now" 1993. Seria "Midnight Live Concerts" continuă

Ema Apostu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Josh Sorenson)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Josh Sorenson)

Vineri noaptea, de la ora 23:59, trupa Van Halen vă așteaptă pe RADIO DC NEWS.

În această vineri, aproape de miezul nopții (ora 23.59.00), sunteți invitați la un concert special  Van Halen - "Live: Right Here, Right Now" 1993

Seria Midnight Live Concerts va continua și în weekend la RADIO DCNEWS: 

Sâmbătă 17 Septembrie, Ora 23.59.00

Scorpions - "World Wide Tour" 1985

Duminică 18 Septembrie, Ora 23.59.00

Mötley Crüe - "Carnaval Of Sins: Live" 2006

Van Halen

Grupul a fost înfiinţat de fraţii Van Halen (proveniţi dintr-o familie de emigranţi olandezi), sub titulatura Mammoth. Roth a fost preluat de la trupa Redball Jet, iar Anthony de la Snake. În această formulă concertează în cluburile din Pasadena. Ulterior au devenit celebri în întreaga Californie; şi-au schimbat numele, optând mai întâi pentru Rat Salade şi în final pentru Van Halen. Prin intermediul lui Gene Simmons de la *Kiss au obţinut un contract cu Warner Bros. Records, scrie rockfm.ro.

Cu trei *smash-hit-uri, Jump (US Top locul 1, UK Top locul 7), Panama (US Top locul 13) şi Hot For The Teacher (US Top locul 56) şi albumul 1984 (US Top locul2 cinci săptămâni consecutive) consolidează renumele trupei. 

Anii ’90 debutează cu un album devenit no.1 (timp de trei săptămîni consecutive): For Unlawful Carnal Knowledge (Hagar a intenţionat să-i dea titlul Fuck, dar cum acesta ar fi atras o reacţie negativă din partea oficialităţilor americane, a renunţat); în multe reviste de specialitate s-a folosit grafia F.U.C.K.; faptul nu a împiedicat obţinerea premiului *Grammy la categoria Best Hard Rock Performance With Vocal.

Eddie Van Halen s-a stins în 2020

Eddie Van Halen, cofondator al legendarei formaţii rock, unul dintre cei mai apreciaţi chitarişti ai ultimelor două decenii, a murit în 2020 după "o luptă lungă" împotriva cancerului, la vârsta de 65 de ani.

Artistul născut în 1955 în Amsterdam a fondat în 1972 o formaţie, alături de fratele său, Alex Van Halen. În 1974, cei doi şi-au intitulat trupa Van Halen. Grupul a cunoscut succesul pe scena muzicală din Los Angeles în anii '70 şi s-a bucurat ulterior de numeroase premii, devenind una dintre cel mai bine vândute formaţii din Statele Unite şi din lume, scrie Agerpres.

Chitaristul a fost diagnosticat cu cancer oral în urmă cu 20 de ani. Potrivit unor surse apropiate muzicianului, de-a lungul timpului celulele canceroase au migrat în zona gâtului, iar medicii au fost nevoiţi să le îndepărteze.

Eddie Van Halen bănuia că a dezvoltat cancer oral din cauza penelor de chitară din metal, pe care le-a folosit peste două decenii şi pe care obişnuia să le ţină în gură.

Am folosit pene de metal - din alamă şi cupru - pe care le ţineam mereu în gură, exact acolo unde am dezvoltat cancer la limbă. În plus, practic trăiesc într-un studio de înregistrări care este plin cu energie electromagnetică. Asta e o teorie. Fumam şi luam multe droguri. Dar plămânii mei sunt curaţi. E o teorie a mea, însă medicii spun că este posibil, a declarat artistul în 2015.

În anul 2000, la puţin timp după ce a fost diagnosticat cu cancer oral, medicii i-au extirpat aproximativ o treime din limbă.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel