Coca-Cola anunță disponibilizări în Germania: Trăim vremuri dificile pentru lucrători

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Economie

Coca-Cola vrea să reducă locurile de muncă din Germania.

Coca-Cola intenționează să concedieze 410 lucrători în Germania, a anunțat filiala germană a gigantului alimentar american.

În primă etapă, este vizată fabrica din Hamm, Renania de Nord-Westfalia, care își va închide porțile până la sfârșitul anului și va disponibiliza 82 de angajați.

Jumătate din locurile de muncă ale fabricii vor fi închise, iar alți lucrători, cum ar fi consultanții de vânzări, vor rămâne în regiune, dar vor fi mutați în alte locații.

Compania a declarat marți că va încerca să concedieze muncitorii „cu cele mai acceptabile condiții sociale, în baza noului contract colectiv”, scrie Zeit, care citează DPA.

Sindicatul Angajaților din Alimentație, Băuturi și Catering (NGG) este dezamăgit de decizia companiei.

„Este o zi tristă în vremuri dificile pentru lucrătorii Coca-Cola”, a spus sindicalistul Freddy Adjan.

”Împreună cu muncitorii, vom lucra la prezentarea de propuneri alternative și la elaborarea de soluții acceptabile din punct de vedere social pentru a atenua consecințele acestor planuri drastice - a adăugat Adjan.

Consultanții de vânzări și restul personalului care lucrează pe teren vor rămâne în regiune așa cum a fost planificat, dar locurile lor de muncă vor fi repartizate în alte locații.

Majoritatea reducerilor de locuri de muncă planificate se referă la distribuitorii de automate, afacere pe care compania Coca-Cola dorește să o externalizeze pentru reducerea costurilor.

De asemenea, sunt vizați de disponibilizări și tehnicienii de service care lucrează în prezent în toată Germania și sunt repartizați organizațional în anumite locații.

 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel