Massive Attack a fost grupul original și, fără îndoială, cel mai mare grup de „trip-hop”. Hip-hop-ul britanic din anii '90 era compus în mare parte din ritmuri de „jungle” cu tempouri de 500bpm și sunete colorate, frenetice. Massive Attack a ales ruta opusă și a încetinit totul, ceea ce s-a dovedit a fi extrem de influent.
Fiecare dintre albumele lor, de la ritmurile urbanizate ale albumului Blue Lines până la instrumentația învârtitoare, visătoare a albumului Mezzanine, a fost o piatră de hotar în muzica modernă. Deși calitatea înregistrărilor lor a scăzut oarecum în ultimii ani, imprevizibilii și mereu schimbătorii Massive Attack sunt întotdeauna capabili să lanseze ceva special.
Așa că hai să discutăm despre 2 dintre cele mai cunoscute albume ale lor pentru a vă familiariza cu sunetul care o să se audă în iulie lângă Cluj.
Mezzanine de Massive Attack e mai mult decât un album; e o experiență senzorială, o scufundare în tenebrele și anxietățile lumii de la sfârșitul anilor '90.
Epoca l-a născut, iar el a ajuns să definească epoca. Massive Attack, deja inovatori ai curentului trip-hop, merg mai departe cu acest album, îmbogățindu-și sunetul cu influențe dub, rock și electronica grea. Rezultatul e un univers întunecat, bântuit de ritmuri apăsătoare și voci spectrale.
Piese precum Angel sau Group Four construiesc un peisaj sonor sinistru: basul, pulsații distorsionate și sample-uri prevestitoare creează o atmosferă grea de paranoia și alienare. Însă Mezzanine nu e doar disperare. Vocalista Elizabeth Fraser de la Cocteau Twins aduce lumini de speranță și frumusețe în piesa Teardrop, un imn al melancoliei fragile ce amintește că lumina există și în întunericul cel mai dens.
Mezzanine vorbește despre frică, de izolare, de nesiguranțele unei lumi tehnologizate pe repede-înainte, în care omul pare strivit de ritmul schimbării. Și totuși, albumul nu se complace în depresie. Piese ca Inertia Creeps, cu vocea pasională a lui Horace Andy, sau Risingson sugerează rezistență și găsirea luminii interioare în ciuda peisajului exterior sumbru.
Influența lui Mezzanine persistă până azi. Sunetele sale au fost preluate și remixate la infinit de alți artiști, dar impactul albumului transcende producția muzicală. El a prins pulsul angoaselor unei epoci, a captat nevroza societății hipertehnologizate pe care tocmai o construiam în anii '90.
Mezzanine e mai mult decât o colecție de melodii; e o călătorie prin colțurile nevăzute ale sufletului. Atâta timp cât vor exista neliniști și anxietăți legate de alienare, de singurătate și de întunericul pe care-l purtăm cu toții înăuntru, Mezzanine își va păstra puterea și relevanța. E un album dificil de ascultat, dar imposibil de ignorat. Odată ce intră sub piele, nu te va mai părăsi.
"Blue Lines", albumul de debut al trupei Massive Attack, este considerat primul album de trip hop din istorie. Deși au existat câteva single-uri care prefigurau sunetul specific "Bristol", nimeni nu pare să fi produs un LP complet înainte de acest album. Indiferent de opiniile despre acest album sau despre termenul "trip hop", acest fapt istoric rămâne valabil.
Ca mare fan al genului și cineva obsedat de istorie și de evoluția lucrurilor, este greu să neg importanța acestui album. Trip hop-ul a devenit, în multe feluri, versiunea britanică a rockului alternativ pentru o mare parte a anilor '90. A fost un fenomen major. Și s-a răspândit la nivel global, cu trupe asiatice care pot fi descrise ca trip hop și chiar Madonna care s-a implicat oarecum în acest gen.
Albumul în sine se simte foarte mult ca schița sunetului trupei Massive Attack pe viitor: o producție inspirată de hip hop care mixează mostre și instrumente live, acompaniată de rap britanic specific (există puțini rapperi britanici din acea perioadă care sună ca MC-ii americani și viceversa) sau voci feminine soulful. Argumentul că acest album este doar o formă britanică de hip hop este cel mai evident pe piesele cu rap, deoarece se poate observa argumentul în ciuda diferențelor clare în stilurile de flow și de producție. Dar pe melodiile în care cântă Nelson și Andy, în special, nu sună deloc ca hip hop, ci ca ceva nou.
Consider că Massive Attack se concentrează mai mult pe atmosferă și vibe – la fel ca genul pe care l-au creat – decât pe melodii. Acesta este principalul motiv pentru care nu am devenit un fan mare al lor (scuze). Și asta este valabil și pentru piesele cu voci de pe acest album, deși mai puțin adevărat pentru piesele cu rap.
Vezi versiune mobil