Cine o ajută pe Andreea Antonescu în creșterea copiilor: „În rest, sunt doar eu cu fetele mele!”

Autorul articolului: Andreea Cercel |
Data publicării:
| Categorie: Social

Andreea Antonescu  a vorbit despre statutul de mamă singură.

Andreea Antonescu se declară a fi o mamă full time, care cu greu își găsește timp și pentru alte activități mondene sau personale. Cu toate acestea, vedeta spune că este mai împlinită ca niciodată în această perioadă, chiar dacă își dedică exclusiv timpul copiilor săi. Pe lângă asta, artista este și mămică singură, astfel încât trebuie să se asigure întotdeauna de faptul că cele două au mâncat, de faptul că Sienna a ajuns la școală, iar apoi acasă, iar lista poate continua la nesfârșit.

“Bebelina este cu mama ei nonstop. Așa ne place, să stăm amândouă! Micuța Venice a mâncat, a dormit. Acum era ora noastră de plimbare, dar, cum s-a ivit evenimentul, am zis să fugim repede, după care mergem și o luăm pe Sienna de la școală. Avem timp să ne mai și plimbăm puțin, dar mâncăm între timp! Sunt mamă full time! Sunt în toate părțile și îmi place enorm ce fac! Îmi împart timpul între fetițele mele, sunt cu ele mereu! Mă trezesc la prima oră, pregătesc pachetul pentru Sienna, apoi o duc la școală, alături de bebelină, după care o luăm. Este superb, minunat, ce mi-am dorit și ce mă împlinește în aceste momente!”, a declarat Andreea Antonescu, potrivit ego.

Cine o ajută în creșterea micuțelor

Spre deosebire de alte persoane care mai au parte de ajutorul bunicilor, Andreea Antonescu spune că nu beneficiază de o astfel de susținere. Singura persoană care o ajută uneori cu copiii este o bună prietenă de-a sa, dezvăluie artista, care spune că în rest se descurcă singură cu cele două fete. 

“Nu e ușor să crești doi copii! Am o prietenă care mă mai ajută din când în când, dar cam atât! În rest, sunt doar eu cu fetele mele! Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt o femeie puternică, care s-a descurcat întotdeauna, indiferent de situație.

Mereu m-am bazat pe mine! Știu cum să îmi organizez timpul astfel încât să pot să le fac pe toate. Nu depind, cum n-am depins vreodată, de cineva! Reușesc să rezolv toate problemele de una singură. E un subiect pe care aș prefera să nu îl dezbat! (n.r. relația cu foștii parteneri) Avem foarte multe de discutat în rest și cam atât.”, a continuat artista, pentru sursa citată. 

Își dorește un partener de viață

Artista spune că întotdeauna și-a dorit o familie numeroasă, așa cum are în ziua de astăzi, Totuși, ca ea să fie completă, Andreea Antonescu spune că are nevoie și de un partener, care aceasta speră că va intra în viața sa, mai devreme sau mai târziu.

“Sunt foarte împlinită, întotdeauna mi-am dorit o familie numeroasă, frumoasă, cu înțelegere, iubire, respect, cu tot ce înseamnă! Am fetițele, Dumnezeu mi-a dat doi copii buni și sunt tare bucuroasă și împlinită!

Nu am mai stat să mă gândesc la al treilea copil. În acest moment mi-ar plăcea o familie întreagă, dar știu că Dumnezeu este cu mine, a fost toată viața lângă mine și ne va da exact ce avem nevoie, când avem nevoie!”, mai spune ea.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel