Ce sărbătoare este astăzi, 21 februarie, în Calendarul Ortodox

Ema Apostu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Ce sărbătoare este astăzi, 21 februarie, în Calendarul Ortodox. Pe data de 21 februarie, sunt prăznuiți Sfântul Eustatie și Sfântul Cuvios Timotei.

Sfântul Eustatie a fost un apărător al Ortodoxiei. A apărat sfintele dogme la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea (din anul 325), unde a respins învăţătura lui Arie, scrie crestinortodox.ro. Împreună cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, Eustatie a mărturisit pe lisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca fiind deopotrivă cu Tatăl şi cu Sfântul Duh după dumnezeire (după fiinţa lor dumnezeiască).

După moartea împăratului Constantin cel Mare, arienii au luat putere şi au început să-i prigonească pe creştini. Sfântul Eustatie a fost scos din scaun şi surghiunit, mai întâi în Tracia, apoi în Macedonia. Sfântul Eustatie a suferit mult şi a trecut la cele veşnice în anul 345 după Hristos.

Sfântul Cuvios Timotei a fost ucenic al Cuviosului Teoctist, stareţul mănăstirii din muntele Olimpului, lângă pustiul Simboli, în timpul împăratului Copronim (741-775). A trăit mulţi ani în pustietăţi, nevoindu-se în post, înfrânare şi rugăciuni. A primit darul de a tămădui bolnavii şi de a scoate din oameni duhurile necurate. A trecut la cele veşnice la adânci bătrâneţi.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel